Externe

Cine este Igor Greciuşkin, omul de afaceri care a trimis nava cu nitrat de amoniu la Beirut

”Autorităţile libaneze ne-au ceut să-l localizăm pe acest individ şi să-i punem întrebări, ceea ce am făcut”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei cipriote pentru AFP, conform News.ro.

”Răspunsurile sale au fost trimise Libanului”, a anunţat el.

Omul de afaceri rus Igor Greciuşkin, în vârstă de 43 de ani, nu a fost arestat. El a fost doar interogat cu privire la încărcătura navei, la cererea Biroului Interpol din Liban.

Grechușkin a fost proprietarul MV Rhosus, nava care a transportat 2.750 de tone de azotat de amoniu, înainte de a-l abandona în Beirut în 2013, scrie Business Insider.

Nava a fost înregistrată sub pavilion moldovenesc, „în schimbul mitei şi a favorurilor” pe care le-ar fi oferit proprietarul navei statului Republica Moldova, a declarat lidera PAS Maia Sandu.

Potrivit presei din Rusia, Igor Greciuşkin este căsătorit și are un fiu în vârstă de 20 de ani, student la o facultate din Scoția.

Acesta a fost identificat drept proprietarul MV Rhosus de căpitalnul navei, Boris Prokoșev, într-un interviu acordat miercuri pentru ediția rusă a Radio Europa Liberă.

Aceste materiale au fost depozitate în portul Beirut timp de șase ani, până la explozia catastrofală de marți.

Bărbatul de 43 de ani – originar din Habarovsk – locuiește în Limassol, Cipru, potrivit presei locale din această țară, unde își au reședința mulți dintre bogații Rusiei, datorită facilităților fiscale.

Deflagraţiile uriaşe de marţi seara, cele mai puternice care au avut loc vreodatăîn Liban, au fost declanşate de un incendiu la un depozit în care era stocat de şase ani nitrat de amoniu ”fără măsuri de precauţie”, potrivit autorităţilor.

Cel puţin 145 de persoane au murit, alte 5.000 au fost rănite, iar aproximativ 300.000 de oameni au rămas fără locuinţă în urma exploziilor de marţi seara în portul Beirut.

Nava MV Rhosus trebuia să transporte nitratul de amoniu de la Batumi, Georgia, până în Mozambic. Însă după ce a pornit la drum, afacerea nu a mai fost considerată profitabilă, motiv pentru care vaporul a fost trimis în portul Beirut, pentru a încărca o serie de mașinării.

Însă odată ce acestea au fost încărcate, nava a devenit prea grea pentru a naviga, iar autoritățile libaneze au blocat-o în port. Mare parte din membri echipajului au fost eliberați, însă trei dintre aceștia au rămas blocați acolo timp de 11 luni, a declarat căpitanul Boris Prokoșev.

16 funcționari din port, în detenție

Cel puţin 16 funcţionari din portul Beirut şi din cadrul autorităţilor vamale au fost plasate în detenţie, în cadrul anchetei cu privire la explozia sângeroasă şi devastatoare a depozitului în care se aflau mii de tone de nitrat de amoniu, a anunţat joi Procuratura Militară libaneză.

Este vorba despre ”responsabili din Consiliul de Administraţie al portului Beirut şi din Administraţia Vămilor, dar şi de responsabili cu lucrări de întreţinere şi (muncitori) care au efectuat lucrări în Hangarul numărul 12”, în care erau stocate tonele de nitrat de amoniu, a precizat într-un comunicat procurorul militar Fadi Akiki.

Akiki a anunţat că autorităţile au interogat peste 18 persoane şi conducători ai portului şi Vămii, implicaţi în lucrări de mentenanţă la depozitul în care au avut loc exploziile, scrie Reuters.

Investigaţiile continuă, a anunţat magistratul.

Directorul general al portului Beirut, Hassan Koraytem, se află între persoanele arestate, potrivit unei surse judiciare şi două posturi de radio.

Autorităţile libaneze afirmă că depozitul a explodat în urma unui incendiu.

Autorităţile portului, serviciile de vamă şi anumite servicii de securitate erau toate la curent cu faptul că materiale chimice periculoase erau depozitate acolo, însă şi-au pasat reciproc responsabilitatea.

Lucrări de reparație, cauza tragediei?

În iunie 2019, Siguranţa Statului a lansat o anchetă cu privirela această încărcătură, în urma unor plângeri repetate cu privire la mirosul urât din hangar.

Ea a semnalat că în depozit se aflau ”materiale periculoase care este necesar să fie mutate”, anunţa că pereţii depozitului erau crăpaţi şi recomanda ca depozitul să fie reparat.

Conducerea portului, care era la curent cu caracterul periculos al produselor, a trimis, într-un final, în urmă cu câteva zile, muncitori să colmateze crăpăturile în depozit.

Aceste lucrări, afirmă surse din domeniul securităţii, s-ar afla la originea dramei, potrivit autorităţilor.

De asemenea, un oficial apropiat dosarului a declarat pentru AFP că Banca centrală a Libanului a ordonat blocarea averilor a şapte oficiali din port şi vamali – inclusiv directorului Vămii Badri Daher.

Oficialul citat a făcut aceste declaraţii sub protecţia anonimatului din cauza subiectului sensibil.

O sursă bancară a confirmat că băncile comerciale au primit circulara Băncii centrale, care a hotărât, de asemenea, să ridice secretul bancar cu privirela toate conturile acestor şapte persoane şi ale rudelor acestora.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *