Eu, ca să fiu sinceră, nu sunt feministă. Nu în sensul ăsta al egalităţii absolute. Eu recunosc că nu am aceeaşi forţă fizică ca un bărbat de aceeaşi vârstă cu mine. Plâng mai uşor, obosesc mai repede. Ca să nu mai amintesc de faptul că isteria este o boală legată încă din antichitate de femeie. Cuvântul isterie vine din greacă, unde desemna uterul. Ceea ce demonstrează că şi psihic femeia e mai sensibilă decât bărbatul. O altă problemă în acelaşi sens o reprezintă observaţia psihiatrilor că femeia devine mult mai uşor dependentă de substanţe narcotice sau alcool şi că intră mult mai uşor în sevraj.
O femeie se bucură când primeşte flori, când e scoasă la plimbare, când lumea îi vorbeşte frumos… Personal, îmi convine când un domn îmi cedează scaunul în mijloacele de transport în comun sau când cineva se oferă să îmi ducă bagajul. Celor care vor să fie în egalitate absolută cu bărbaţii le urez succes. Eu prefer să se ţină cont de faptul că sunt femeie.
De ce spun toate aceste lucruri? Fiindcă atunci când intru într-un magazin nu îmi face plăcere să fiu trasă de mânecă de un angajat al pazei. Am observat de multă vreme că într-un supermarket din Moldova nimeni nu le opreşte pe doamnele care intră la cumpărături cu poşeta. Deşi moda, bat-o vina, e să porţi poşete în care se poate ascunde şi Moş Crăciun, nimeni nu e deranjat de ea. Eu, de obicei, am un rucsac fiindcă e mai comod. Ori din pricina rucsacului, ori fiindcă nu îl asortez la tocuri şi fustiţe scurte, pe mine paza mă trimite să îmi încui geanta în dulăpioare.
S-a întâmplat duminică seara. Eram pe strada Şciusev, la magazinul „Пятёрочка”, când un – cum să-i spun, că domn nu pot! – m-a tras de haină să mă poftească să intru pe altă portiţă, nu pe aia pe care au trecut încă cinci persoane exact cu câteva secunde înainte. Să fi fost accentul meu de bănăţean de vină? Sau lipsa celor şapte ani de acasă ai celui de la pază? Oare patronii magazinului îşi imaginează cum se poartă cei de la pază cu clienţii lor?
Fiindcă povestea nu s-a sfârşit aici. Când l-am întrebat de ce, doar eu trebuie să fac drum întors, mi-a rânjit şi a început brusc să vorbească cu mine doar în rusă, deşi iniţial vorbise în română. I-am amintit că e în Moldova, nu în Rusia, şi cred că am mai spus nişte cuvinte nu tocmai creştine. Apoi mi-am amintit că eu nu sunt o feministă, care să vreau să fiu egală cu un astfel de bădăran şi că nimic nu îi dă dreptul să mă tragă de haine.
Dar mai ales mi-am amintit de toate situaţiile în care nişte prost-crescuţi au uitat brusc româna doar ca să mă umilească. Fără să se gândească la faptul că, de fapt, într-o astfel de situaţie penibili sunt ei, penibili şi bădărani, şi fără un strop de cuviinţă faţă de ţara din care îşi mănâncă pâinea. Dacă aş fi eu şeful acelui bădăran care se credea gladiator în loc de paznic, duminică seară, pe strada A. Şciusev 98, la alimentara „Пятёрочка”, l-aş trimite să-şi câştige pâinea într-o ţară în care să îl înţeleagă clienţii şi în care feminismul să fie la o aşa înălţime, încât, din egalitate, o altă femeie în locul meu să-i dea un pumn în bot!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
