Liderii celor mai mari trei partide politice au declarat săptămâna trecută că următorul președinte ales al Comisiei va fi rezultatul unui proces transparent, nu rezultatul unor înțelegeri din camera din spate. Dar, în cazul în care niciun partid nu câștigă o victorie clară și în cazul în care Marea Britanie se opune candidaților oficiali ca fiind prea integraționiști, poziția de top poate merge, pentru a treia oară, la José Manuel Barroso, care, precum în 2004, a fost ales pentru a trece de un impas, scrie portalul euractiv.com.
Dat fiind insuccesul candidaturii pentru funcţia de secretar general al NATO, Preşedintele Comisiei Jose Manuel Barroso a hotărât să candideze pentru un al treilea mandat (fără precedent), în fruntea Comisiei Europene, potrivit surselor EurActiv. Totuși, liderii politici aflaţi în opoziţie faţă de establishment-ul (n.red. – stabilirea) european actual se tem că şefii guvernelor naţionale încearcă să păstreze monopolul în ce priveşte desemnarea viitorului preşedinte al Comisiei Europene.
Barroso a decis să candideze pentru a treia oară după surprinzătoarea decizie ca Jens Stoltenberg, fost prim-ministru norvegian, să îi succeadă lui Anders Fogh Rasmussen ca secretar general al NATO. Președintele actual al CE a investit mult efort pentru candidatura la vârful NATO, cu mai mulţi oameni din cabinetul lui lucrând pentru aceasta. Pe de altă parte, Barroso nu a infirmat nici în alte rânduri posibilitatea unei a treia candidaturi în fruntea CE.
De altfel, numărul doi în Comisie, Viviane Reding, a pledat în mod deschis pentru o a treia candidatură a lui Barroso. Nu există o interdicţie în Tratatele UE care să interzică unui preşedinte de CE să candideze pentru al treilea mandat consecutiv, chiar dacă acest lucru nu s-a mai întâmplat anterior.
„Dorinţa mea ar fi ca Jose Manuel să obțină un al treilea mandat, pentru că sunt sigură că avem nevoie de continuitate şi stabilitate pentru a face Europa mai puternică şi mai rezistenţă la crizele viitoare”, a spus Viviane Reding. „De asemenea, dacă ar fi nevoie de vicepreşedinte, aş putea să iau în considerare această funcţie”, a adăugat Reding.
Principala problemă ar fi însă chiar în interiorul familiei politice susţinătoare, dat fiind că deja grupurile politice şi-au selectat candidaţii pentru viitoarele alegeri. Candidatul din partea familiei Partidului Popularilor Europeni este Jean-Claude Juncker, fost prim-ministru al Luxemburgului (mult timp în funcţie) şi din partea familiei social-democrate, contracandidat este Martin Schulz, actualul preşedinte al Parlamentului European.
Primul-ministru finlandez Jyrki Katainen, potenţial candidat al PPE, dar care nu a fost până la urmă selectat de către propriul partid, a declarat recent că, dacă va fi invitat să candideze, va răspunde acestei cerinţe.
Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) propune pentru alegerile europene din 2014 un tandem, format din Guy Verhofstadt, fost ministru în Belgia şi principalul animator al federalismului european, și Olli Rehn, comisarul pentru afaceri economice. Verzii au propus două candidaturi, pe francezul José Bové, celebru pentru protestele turbulente ale sindicatelor agricole împotriva corporaţiilor americane, şi pe germana Ska Keller, o mare apărătoare a imigranţilor.
Tratatul de la Lisabona stipulează că Parlamentul European va alege preşedintele Comisiei Europene pe baza propunerii Consiliului European, luând în considerare alegerile europene (art. 17, paragraf 7). Este de aşteptat ca nominalizările grupurilor politice să joace un rol important, însă alegerea finală revine şefilor de state şi de guverne.
În ce măsură vor putea cetățenii europeni să contribuie cu votul lor la alegerea viitorului preşedinte al Comisiei Europene nu este prea clar deocamdată, dar se spune că Tratatul de la Lisabona oferă Parlamentului European mai multă putere. Așadar, anul acesta ar fi pentru prima dată când noile prevederi ar fi puse în aplicare. Dacă până acum preşedintele Comisiei era desemnat de şefii de stat şi de guvern reuniţi în Consiliu, urmând să fie validat de parlament, anul acesta, alegerea ar cădea în sarcina parlamentului. Cetăţenii europeni ar avea, aşadar, toate motivele să se bucure, căci, votând pentru anumite grupuri politice, vor vota implicit şi pentru un anumit candidat. S-ar putea însă ca lucrurile să nu se desfăşoare chiar aşa de simplu, deoarece în ciuda modificărilor aduse de Tratatul de la Lisabona, şefii de stat păstrează încă o mare putere. De fapt, Consiliul va fi acela care va propune parlamentului un candidat la funcţia de preşedinte al Comisiei, „ţinând seama de alegerile pentru Parlamentul European şi după consultări corespunzătoare”.
Tratatul de la Lisabona a condus la schimbări în cadrul instituțiilor europene, inclusiv a procesului de alegere a liderilor UE. Pentru a răspunde la deficitul democratic controversat al UE, Consiliul European va urmări rezultatele alegerilor europene și va alege următorul președinte al Comisiei Europene din cadrul principalului partid politic ales în Parlamentul European.
