Comentariu

Cine îl votează pe Dodon ?

În acest sens, are perfectă dreptate Constantin Tănase atunci când afirmă că votul din 5 iunie va fi unul de ordin politic, geopolitic şi moral. Pentru că, în realitate, toată lumea ştie că comuniştii ne-au minţit, ne mint şi ne vor minţi. Toată lumea ştie că, şi în 2009, ei au pregătit strategic eşecul guvernării democratice, cheltuind importante resurse administrative pentru propria campanie electorală şi lăsând în bugetul de stat un deficit de milioane. Toată lumea ştie că comuniştii îşi amintesc de cetăţeni doar înainte de alegeri, când îi au de proşti şi le promit „raiul pe pământ”, după care fură ca în codru: păduri, pământ, ultima fărâmă de la gura săracului, iar uneori – până şi viaţa.

Electoratul comunist (adică alegătorii lui Dodon de duminică) este o masă de oameni compactă, îndobitocită şi manipulată peste limita oricărui bun-simţ. Sunt fiinţe care, în fond, provoacă mila, pentru că… nu mai gândesc. Ca şi tristul popor sovietic, pentru care gândea partidul şi KGB-ul. Se ştie doar că, dacă vreun cetăţean al URSS îşi amintea că are minte, rămânea fără ea, trezindu-se imediat cu creierii ciuruiţi… din întâmplare. Istoria ne-a demonstrat cu prisosinţă acest lucru. În prezent, însă, masa de oameni umilită, care duminică va vota cu Dodon, se împarte în trei părţi:

1. Bătrânii care mai visează că poate cumva comunismul le va reîntoarce pâinea şi salamul ieftin, dar şi o uniune statală cu Rusia, similară URSS, deşi, realmente, sunt convinşi că aceasta nu se va întâmpla niciodată. Aceştia se lasă cel mai lesne cumpăraţi cu promisiuni deşarte, chiar dacă o parte din ei a protestat adineauri şi contra sărăciei şi corupţiei instaurate de Voronin. Ei s-au învăţat să se dedea manipulărilor tot din timpul URSS, când salutau orbeşte orice porcărie le propunea statul…

2. Tinerii care n-au gustat din teroarea sovietică, care n-au părinţi sau bunei ucişi cu cruzime pentru curajul şi demnitatea de a gândi. Cu o ticăloşie de care numai comuniştii sunt în stare, acestora li se toarnă tot felul de braşoave despre „paradisul bolşevic” şi despre „lenin-părinte-iubitor”, pe care ei le înghit cu nesaţ. Abia trecuţi de vârsta adolescenţei, unii nici n-au reuşit să facă diferenţa dintre comunism şi o altă ordine. Pentru ei există o singură culoare – roşie – culoarea sângelui milioanelor de oameni nevinovaţi, omorâţi cu bestialitate de acelaşi Lenin şi urmaşii săi.

3. Rusofonii care (cu o supremă naivitate!) se lasă minţiţi la nesfârşit că oricine va câştiga alegerile, în afară de comunişti, va uni Moldova cu România. Şi asta – chiar dacă unii dintre ei sunt cetăţeni români. Şi chiar dacă s-au convins că nici un moldovean nu-i discriminează, că sunt respectaţi pe picior egal cu populaţia majoritară, că nici Ghimpu, nici Filat, nici Chirtoacă nu s-au pronunţat vreodată, în calitate de oficiali, pentru unirea cu România.

Îndoctrinaţi mişeleşte, prostiţi, aceşti sărmani ies la „mitingurile sociale” şi strigă nu ceea ce vor ei, dar ceea ce li se dictează. Niciunul n-ar îndrăzni să strige altceva, fiindcă nimic nu depinde de ei. Pentru a vă convinge în ce hal sunt minţiţi respectivii cetăţeni, observaţi alături de cine păşesc ei la mitinguri. Alături de Oleg şi Vladimir Voronin, alături de Grigore Petrenko şi alţii, care declară – fără a roşi – că sunt contra corupţiei, dar care fie că s-au corupt în mod strigător la cer, fie că şi-au protejat rudele în cutremurătoare furturi din buzunarele celor mulţi şi mici… Dodon este parte a acestei echipe, dar el niciodată nu le-a condamnat nelegiuirile. Dimpotrivă, el le acceptă tacit şi promite că se va război la fel de crâncen, ca şi toţi comuniştii, cu sărăcia şi corupţia, în numele bunăstării chişinăuienilor. Vă daţi seama unde vom ajunge… Nu degeaba, ieri, un demnitar moldovean a declarat: „Igor Dodon este o revelaţie continuă pentru noi. Nu este zi ca să nu emită vreo minciună, uneori chiar două”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *