Cine strigă împotriva noastră?

Toate aceste păcate sunt la fel de grave ca uciderea, de aceea se şi numesc păcate strigătoare la cer. Când Cain l-a ucis pe Abel, Dumnezeu i-a spus lui Cain: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ către Mine” (Facerea 4; 10).
Astfel, primul păcat strigător la cer este uciderea. Uciderea poate fi trupească – atunci când un om ia viaţa altui om; sufletească – dacă cineva îi distruge credinţa unui alt om sau îl îndrumă spre păcat, fiind astfel vinovat de pierderea mântuirii celuilalt; sufletească şi trupească – ori de câte ori se înfăptuieşte pruncuciderea.

Pruncuciderea, adică avortul, e deosebit de grav deoarece copilului nenăscut nu i se ia doar trupul, dar el este lipsit de posibilitatea de a fi botezat şi de a se uni cu Hristos. Sfinţii Părinţi considerau că uciderea pruncului nenăscut este deicid (uciderea chipului lui Dumnezeu – copilul fiind totodată prin curăţenia lui icoana Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos). Omul smulge viaţa, chiar din pântecele mamei (cu aprobarea mamei) din locul unde Dumnezeu a răsădit-o.

Studiile recente asupra dezvoltării intrauterine au demonstrat două lucruri foarte importante care argumentează avortul ca păcat deosebit de grav. În primul rând s-a observat că fătul simte avortul – bătăile inimii cresc, încearcă să se ferească de cuţit, şi cu ultrasunete s-au înregistrat plânsetele lui. Documentarul care a făcut această demonstraţie este numit sugestiv Silent Scream (Ţipătul mut) şi s-a realizat filmând cu ultrasunete un avort la cerere, în a unsprezecea săptămână de sarcină. În al doilea rând, psihologii susţin că niciodată în viaţă omul nu simte o siguranţă mai mare decât în pântecele mamei. Din această siguranţă, copilul e dat morţii cu acordul mamei. Sfântul Vasile cel Mare a cerut ca de la împărtăşanie să nu fie oprită doar mama. Acelaşi canon greu să se dea tatălui, celorlalţi care au încurajat mama să avorteze, dar şi doctorului care a efectuat intervenţia.

Păcat strigător la cer e şi sodomia. Numele de sodomie vine de la cei din Sodoma şi Gomora. Conform Scripturii, în acele oraşe existau homosexuali. Biserica nu discriminează minorităţile sexuale, însă din punct de vedere creştin sodomia – la fel ca beţia sau oricare altă denaturare a instinctelor naturale – este o boală a firii care trebuie înfrânată şi înfrântă.

Deşi nu ne-am aştepta, un păcat la fel de grav ca şi celelalte îl constituie oprirea plăţii lucrătorilor. Şi aici avem în vedere nu doar refuzul de a plăti unui om care a muncit în urma unei învoieli, dar şi plata minimă a muncii lui. Când un om este strâmtorat, iar cineva profită de acest fapt, muncindu-l peste măsură şi plătindu-l mizerabil – cam aşa cum ne plăteşte statul pe cei mai mulţi dintre noi – este ca şi cum nu l-ar plăti deloc.

Asuprirea văduvelor şi a orfanilor este al patrulea păcat strigător la cer. Atât orfanul, cât şi văduva, neavând protecţie din partea tatălui, respectiv a soţului, intră direct în grija lui Dumnezeu, Care le poartă de grijă. Asuprirea lor e egală cu batjocura împotriva lui Dumnezeu.
Ultimul păcat strigător la cer este batjocorirea şi asuprirea părinţilor. Ocara asupra mamei sau tatălui este aspru pedepsită de Dumnezeu. Ei fiind izvorul vieţii noastre nimic nu ne dă dreptul să îi batjocorim. De aceea în Vechiul Testament, când cineva ridica mâna asupra mamei sale sau a tatălui său, ori dacă îi vorbea de rău, era omorât cu pietre. „Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, acela să fie omorât” (Ieşirea 21; 17).

Trebuie să avem în vedere că numirea acestor păcate cu expresia „strigătoare la cer”, nu e doar pentru a arăta gravitatea lor. Ele sunt considerate strigătoare la cer, deoarece sunt pedepsite negreşit în timpul vieţii celui ce le săvârşeşte. De aceea să ne ajute Dumnezeu pe toţi să ne stăpânim, să ne ferim şi să ne spovedim. Ca nu cumva propriile păcate să strige împotriva noastră în faţa lui Dumnezeu.