„Cinematografia și petrolul, supuse acelorași condiții”

Printre creațiile sale cele mai renumite se numără filmul „Patul lui Procust” și „Cea mai bună dintre lumi sau o simplă zi de toamnă”. 

– Vă felicit cu desemnarea în funcția de președinte al Uniunii Cineaștilor din Moldova! Activitatea acestei asociații obștești este cel puțin necunoscută pentru majoritatea cetățenilor. Cu ce se ocupă, de fapt, Uniunea Cineaștilor din RM?

– Bună întrebare, fiindcă, la moment, Uniunea este mai degrabă o moștenire sovietică. Pe atunci, ea era un instrument foarte bine definit. Era clar de ce regimul avea nevoie de aceste uniuni de creație, la ce serveau, cum funcționau și într-adevăr era prestigios. Acum, toate uniunile de creație au un statut foarte vag. Juridic vorbind, sunt un soi de ONG-uri și nimic mai mult. Cred că urmează să găsim exact locul nostru în ziua de astăzi, pentru că mulți ani a existat din inerție, ceea ce e bine, căci oamenii au avut un punct de reper.

– Din cele spuse, se înțelege că un membru al Uniunii nu este neapărat privilegiat în comparație cu un alt cineast, care nu este membru…

– Deloc. Acum situația este atât de confuză și proastă, încât prin acest fapt e bună. Adică mai rău nu se poate. Putem merge doar înainte și aici mă refer la cinematografie, în general, nu doar la Uniune. În ziua de azi, am impresia că suntem a șaptea roată la căruță, căruța fiind Moldova. Dacă dispărem, vă asigur că mai mult de un comunicat de presă nu va fi, ceea ce nu mi se pare corect. Noi, cineaștii, pretindem a fi profesioniști într-un domeniu extrem de important pentru țara care se vrea a fi europeană, se vrea văzută și auzită în lume. Or, cât de bună ar fi diplomația noastră, cât de bun ar fi Leancă, în calitate de ministru de Externe, el va reuși să convingă un număr limitat de oameni extrem de importanți. Publicul larg al țărilor europene poate fi convins doar de presă, sport și artă. Dacă aceste trei componente vor lipsi, toate eforturile Ministerului de Externe vor fi doar probabile pentru imaginea țării noastre. Din păcate, conducătorii noștri de azi, de ieri și de alaltăieri au exclus din start arta ca instrument important de guvernare. Au împins arta în domeniul sponsorizărilor, binefacerilor și au exclus-o din domeniul afacerilor.
Noi, însă, insistăm asupra faptului că nu avem nevoie de sponsorizări și donații. Nu suntem niște domnișoare cochete. Noi vrem să facem afaceri. Și dacă studiem un pic cazul, descoperim că cinematografia este pusă în exact aceleași condiții ca afacerea cu petrolul, aceleași legi, impozite și cerințe. Până și actualii noștri conducători au companii petroliere de vânzare cu amănuntul a benzinei, dar nu au teatre private, nu au săli de expoziții, nu au o companie de producție cinematografică. Fiindcă e sigur. Și atunci, statul trebuie să facă diferențiere între artă și petrol și să creeze condiții care să încurajeze investițiile în cinematografie, și nu invers.

– Planificați să propuneți spre aprobare un nou proiect de lege?

– Da, este deja aprobat în prima lectură. Legea cinematografiei se află în parlament, bătălia nu s-a terminat, abia începe, s-a făcut un lucru mare. Acest proiect de lege vine să schimbe politica statului în domeniul cinematografic. Actuala lege este una foarte sovietică: statul comandă, iar prin comanda de stat, la studioul de stat „Moldova-film” se dau bani pentru a face filme de stat, care ajung la Ministerul Culturii, unde se încheie cercul vicios. Legea nouă prevede apariția producătorilor de film, care sunt cei care-și asumă riscurile, investesc propriii bani și cunosc mecanismul de funcționare a cinematografiei, pentru ca filmul să ajungă la spectator. Trebuie să existe un centru național al cinematografiei care să dezvolte politici în domeniu și să fie subordonat guvernului și în niciun caz Ministerului Culturii. Nu poți pune în minister producția cinematografică și bibliotecile. În caz contrar, acesta va fi un punct mort.

– În afara legii, care așteaptă să fie aprobată, ce planuri aveți pe viitor?

– Viața merge înainte, indiferent de lege, filme se produc. Îl vom susține în prezentare pe Igor Cobîleanski la Festivalul de la Cannes, care participă cu scurtmetrajul „Colecția de arome”. Acolo vin diferite țări ca să se prezinte, au bugete solide pentru asta. Și se va duce Igor cu geanta-n spate, cu câteva sute de euro în buzunar ca să concureze cu aceste țări. La Cannes se organizează serate, recepții de promovare a filmelor, a imaginii de țară etc. Ce va putea face, însă, Igor? O recepție pe bani personali? Țările-și permit acest lucru, fiindcă e o luptă între țări, nu între cineaști. Astfel, ne vom adresa Ministerului Culturii, poate găsim la ei fonduri. Apoi, în curând, se va desfășura Festivalul de filme documentare „Cronograf”, la care vor participa proiecții din toată lumea. Este un eveniment cultural, cotat la nivel mondial și îl vom susține pe Virgil Mărgineanu la organizarea acestui festival. Desigur, vom lucra foarte mult și cu tinerii cineaști. Vom forma, în cadrul Uniunii, o secție de foundraising, pentru a lua legătura cu multitudinea de fundații din afară, care sunt gata să aloce bani pentru noi filme. 

– De ce are nevoie Uniunea și, în general, toată comunitatea cineaștilor, care își doresc atât un viitor în Moldova, cât și resuscitarea cinematografiei autohtone?

– De acea lege, înainte de toate, și de o atitudine serioasă și responsabilă a parlamentarilor care nu ar mima Legea cinematografiei. Eu sper ca Uniunea Cineaștilor să joace un rol important, căci dacă ni se va da dreptul de a crea unele reguli de joc clare și stimulatoare pentru investiții în domeniu, noi ne vom asuma responsabilitatea, împreună cu acest Centru Național de Cinematografie, să mișcăm lucrurile din loc. Nu avem nevoie de o atitudine ca față de muzicanții de la nunți: „Dați-le și lor ceva!”. Noi nu suntem cerșetori. 

– Pe ce fonduri se ține Uniunea Cineaștilor?

– E o sărăcie lucie, pentru că nu există niciun fel de bani. Suntem un ONG obișnuit, care se ține pe donații, pe cotizațiile de membru. Există o brumă de bani care a venit în urma partajărilor „Kinoțentr”-ului din Moscova, când s-a destrămat Uniunea Sovietică. E o sumă derizorie care este pusă ca depozit bancar, iar din procentele care vin de la bancă plătim trei salarii. În plus, mai avem un mic venit dintr-o subarendă. Bani nu-s și nu există niciun mecanism pentru a-i aduce, nici măcar teoretic. Ministerul Culturii mai alocă câte ceva pentru acțiuni concrete, precum serate de creație sau omagieri și nicidecum pentru activitatea curentă a Uniunii. Președintele nu primește salariu, nu are privilegii, nu are mașină, nu are benzină. 

– Dvs. sunteți profesor de artă cinematografică la AMTAP și director al unui atelier de PR şi publicitate. Veți reuși să combinați aceste două funcții cu cea de președinte al Uniunii?

– Sper că da, trebuie să le combin, pentru că în mare parte ele se intersectează. Aici sunt două categorii de oameni: cei de care noi trebuie să avem grijă și să-i facem să se simtă împliniți la o vârstă înaintată, pentru că au trudit o viață în domeniu și nu-i corect să fie abandonați. Cealaltă categorie o formează cei care vor să întreprindă ceva, să-și asume riscuri, să caute finanțări. Îi vom susține și pe ei. Fiecare aparte nu prea are șanse de izbândă, împreună însemnăm ceva. 

– Cât de greu este în Moldova să găsești un producător care să-și asume riscuri și să investească în cinematografie?

– În Moldova nu banii sunt problema, bani sunt. Noi suntem campioni mondiali la aruncarea banilor în vânt. Problema e că în peste 20 de ani de independență toate încercările de a face ceva în cinematografie au fost mofturi cu bani sau fără. Deocamdată, cinematografia încă nu poate fi numită afacere. Or, cu banul investit, trebuie să înțelegi cum se va întoarce cu profit, cu riscuri, bineînțeles. Acum, nimeni nu știe cum va ajunge acel film la spectatori și cum ei vor avea ocazia să dea un leu ca să-l vadă. 

– Vă mulțumesc pentru interviul acordat!