Social

Circulația mașinilor de mare tonaj pe străzile din Chișinău – INTERZISĂ. Restricțiile sunt aplicate în contextul temperaturilor caniculare

În zilele cu temperaturi caniculare de peste 30 de grade Celsius, circulația mașinilor de mare tonaj pe străzile din municipiul Chișinău, în intervalul dintre orele 10:00-20:00, este interzisă. Despre acest lucru au anunțat reprezentanții Primăriei municipiului Chișinău.

Scopul acestor măsuri constă în protejarea învelișului din beton asfaltic al drumurilor publice, iar restricțiile vizează unitățile de transport care depășesc capacitatea de 20 tone, potrivit Deschide.md.

„Limitările de circulație în perioada cu temperaturi caniculare nu vizează transportul public de pasageri, unitățile care transportă produse alimentare, materiale destinate prevenirii/lichidării situațiilor excepționale, vehicule destinate transporturilor de mărfuri sub temperatură controlată și celor implicate în reabilitarea drumurilor, în limitele șantierelor de construcție”, informează Primăria.

Precum mai precizează sursa citată, excepțiile au fost introduse pentru a asigura continuitatea serviciilor esențiale și a lucrărilor necesare pentru funcționarea normală a orașului, chiar și în condiții de temperaturi ridicate.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


1 comentariu

  1. Dementilor, aceasta nu e solutia corecta ! Solutia corecta este sa faceti infrastructura soselelor de calitate. O sosea care are o baza din beton armat cu plasa metalica, peste care se toarna stratul de asfalt, niciodata nu se va inmuia la soare. Construiti sosele “ca la carte”, aceasta este solutia, nu interzicerea traficului greu ! Puturosilor !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *