Cod galben de ninsori şi ger în România
Cetățenii care și-au planificat o călătorie în România în această perioadă, sunt atenționați să fie precauți și să nu circule pe timp de noapte.
În intervalul menţionat, ninsorile se vor extinde dinspre sud-vestul extrem al ţării şi vor cuprinde treptat regiunile sudice, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de aproximativ 10 cm. În Oltenia şi vestul Munteniei vântul va avea intensificări temporare, atingând la rafală 50…55 km/h, iar în sudul Banatului 60…70 km/h, viscolind zăpada.
Vremea se va menţine geroasă în majoritatea regiunilor, iar în estul Transilvaniei şi în nordul şi centrul Moldovei, temperatura aerului va coborî local sub -15 grade.
În sudul Dobrogei, precum şi în estul şi centrul Munteniei, inclusiv municipiul Bucureşti, va ninge slab, îndeosebi în noaptea de duminică spre luni (3/4 ianuarie), iar vântul va sufla cu 40…45 km/h.
Sursa: Mediafax
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!