Politică

Comisia Electorală de la Comrat a înregistrat 8 candidaţi la funcţia de başcan

După tragerea la sorţi a fost stabilit şi numărul de ordine prealabil în buletinul de vot al celor 8 candidaţi. Candidaţii sunt înregistraţi în baza listelor de susţinători, iar colectarea semnăturilor va dura până pe 19 februarie.

Preşedintele comisiei, Valentin Cara, a declarat că, în total au fost înregistrate 13 grupuri de iniţiativă, dintre care 8 au depus deja actele necesare pentru înregistrarea candidaţilor: membrii comisiei urmează să examineze setul de acte şi semnăturile.

După tragerea la sorţi s-a stabilit că primul în buletinul de vot, în condiţiile în care actele vor corespunde cerinţelor, va fi Valerii Ianioglo, pe locul doi va fi Serghei Buzadji, iar pe locul trei Ruslan Garbal. Pe locul patru a fost stabilit Nicolae Dudoglo, pe locul cinci Oleg Caic, iar pe locul şase Irina Vlah. Pe locul 7 s-a stabilit Oleg Garizan, iar pe locul opt Alexandru Stoianoglo.

Candidaţii pentru funcţia de başcan pot fi înaintaţi cel târziu cu 30 de zile până la alegeri.

Primul tur al alegerilor başcanului Găgăuziei va avea loc la 22 martie. Cel de-al doilea tur, dacă va fi necesar, se va organiza pe 5 aprilie.

sursa: ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *