IT&C

Concurs foto de la PUNKT “Deschide ochii!!!”

Din acest numar, revista PUNKT anunta un maraton fotografic care va dura un an. Daca ai o camera foto si-ti place sa imortalizezi orice ganganie sau orice adiere de zambet al iubitei, daca esti profesionist si vrei sa arati lumii ca esti in stare de capodopere, sufleca manecile si hai la vanatoare de cadre care iti vor aduce celebritate, aplauze si premii! I-photo este deschis atat pentru fotografii profesionisti, cat si pentru fotografii amatori, indiferent de varsta, statut social, sex, nationalitate. Conditii – concurentul trebuie sa aiba un aparat de fotografiat (variante acceptabile – imprumutat, inchiriat) si o maniera nestandarda de vizualizare a imaginii.

Te poti inscrie si tu in competitie, la oricare dintre cele doua categorii – pentru profesionisti si pentru amatori -, fara a fi obligat sa prezinti vreo dovada a faptului ca detii atestat de fotograf profesionist, in cazul daca te inregistrezi la prima categorie. Fiecare concurent poate prezenta maximum 4 fotografii alb-negru/color, care vor fi trimise pe adresa: foto@yahoo.com.

Cerinte, dimensiuni: latura cea mai mare a imaginii la 600 px, rezolutia imaginii 72 dpi, formatul de fisier jpg, comprimare maxima posibila, pozitia „low” ori „medium”, in Photoshop. Titlul fisierului trebuie, in mod obligatoriu, sa aiba urmatoarea forma: Nume-Prenume-Titlu. Din juriu vor face parte un reprezentant al revistei PUNKT si cate unul din partea sponsorilor si al portalului foto.md, precum si un critic-fotograf.

Castigatorii vor fi desemnati lunar, iar cei care vor castiga cel putin trei premii lunare vor putea, la sfarsitul lui 2009, sa intre in competitia pentru premiul mare!

Nimeni nu va ramane nepremiat! In cadrul unei ceremonii, organizata la finele concursului, vor fi oferite mai multe premii – laptop, monitoare computer, carduri de memorie, telefoane mobile. Si bani! Tema pentru luna aprilie – Acest verde crud…

Partenerii proiectului: Scoala foto Roman Rabaliov, foto.md., Fundatia Artera, Xerox, Librariile „Cartier”.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *