Declarațiile lui Vladimir Voronin, precum că guvernarea comunistă ar fi putut soluționa diferendul transnistrean în anul 2003 în beneficiul tuturor părţilor implicate nu sunt decât nişte fantasmagorii. Cel puţin, aşa arată corespondența secretă din acea perioadă dintre autoritățile constituționale ale RM şi separatiștii de pe malul Nistrului, care demonstrează că relațiile dintre cele două părți erau extrem de încordate, iar o eventuală semnare a planului Kozak putea să sporească haosul în toată ţara. 

În anii 2003-2004, președintele comitetului executiv orășenesc al orașului Bender, Alexandr Posudnevski, îi cerea insistent prin scrisori repetate lui Voronin să retragă comisariatul de poliție din acest oraș. Acesta îşi motiva solicitările prin faptul că poliţiştii din Bender ar fi recurs la numeroase provocări cu scopul de a tensiona situația din regiune. Potrivit lui Valeriu Cerba, expert în Comisia Unificată de Control în acea perioadă, tonalitatea scrisorilor respective era grosolană şi aducea mai mult a ameninţare, decât a colaborare, şi nu putea contribui nicicum la apropierea dintre cele două maluri ale Nistrului.

Miliţia a preluat toate drepturile poliţiei

Drept răspuns la misivele către Voronin, în 2004, ex-ministrul de Interne Gheorghe Papuc îi scria lui Posudnevski că este foarte îngrijorat de acţiunile liderilor regiunii secesioniste, care denaturează intenţionat evenimentele, împiedicând cooperarea dintre instituțiile de drept de la Chișinău şi Tiraspol în scopul combaterii criminalității în Bender. Ministrul cerea explicaţii cu privire la acţiunile aşa-numitei administraţii a oraşului în legătură cu închiderea comisariatului de poliţie din localitate. „Încălcând acordurile dintre cele două părți, la 25 septembrie 2003, printr-o hotărâre a consiliului municipal Bender, miliției transnistrene i-au fost atribuite toate drepturile în activitatea antiinfracțională. Decizia a fost prezentată Comisiei Unificate de Control (CUC), cu solicitarea de a muta comisariatul de poliție din Bender în satul Varnița. La 10 octombrie, aţi emis o dispoziție către toate instituțiile din Bender, cerându-le să înceteze orice colaborare cu poliția. Ulterior, telefoanele din sediul comisariatului au fost deconectate, iar peste două luni clădirea a rămas fără apă și agent termic”, se preciza în scrisoarea MAI.

„În ciuda cerințelor OSCE și ale altor intermediari și în ciuda asigurărilor pe care le dați voi de a nu recurge la acțiuni violente, la 19 februarie 2004, autoritățile orașului Bender au înconjurat în mod samavolnic, fără acordul CUC sau al forțelor pacificatoare, clădirea comisariatului. Timp de o zi, 100 de milițieni înarmați au început să demonteze acoperișul clădirii și să scoată geamurile birourilor secției de pașapoarte. Apreciem aceste acțiuni ca periculoase și iresponsabile”, menționa ministrul.

Miliţioneri sau interlopi?

Deși, la nivel oficial, separatiștii promiteau o atitudine corectă faţă de autoritățile constituționale ale RM, în realitate, prin abuz de putere, ei provocau disensiuni între oameni şi tensiuni evidente în oraș și în Zona de Securitate, se arată în aceeaşi scrisoare. Autorul misivei notează că, începând cu anul 1992, miliţia din Bender a săvârșit sute de nelegiuiri, dând dovadă de un comportament criminal în raport cu locuitorii orașului. Iată câteva dintre cazurile descrise în scrisoarea către Posudnevski:

– La 10 decembrie 1997, poliția l-a reținut pe ofițerul MGB, Nemkov, care încerca să vândă unor interlopi rachete complexe antiaeriene portative de tip „Igla” și „Strela”, o carabină Simionov cu aparat de vedere nocturnă, un pistol Makarov, dispozitive explozibile și grenade.

– La 29 mai 1999, agentul de circulație Ivancenko a tamponat cu maşina o persoană, care a decedat pe loc.

– În ianuarie 2000, comandantul detașamentului de instruire al „armatei transnistrene”, D. Sudakov, trecea pe str. Lazo cu 502 cartușe de calibrul 5,45 mm, cu două grenade, F-1 şi RGD-5, dar şi cu alte arme.

– La 31 ianuarie 2000, anchetatorul miliției din Bender, Iu. Zadorojnîi, s-a îmbătat. Ajungând lângă magazinul „Voshod-Zarea” de pe str. Drujba, el a început să împuște fără motiv în cetățeanul V. Popov, pe care l-a ucis, după care a șters putina.

– La 14 noiembrie 2002, miliția l-a reținut pentru o încălcare administrativă pe V. Osadci din Căușeni şi l-a bătut măr. Peste o săptămână omul a murit.

– În același an, miliția l-a bătut până la ultima suflate pe directorul unei firme, B. Melniciuc.

– În seara de 2 septembrie 2003, la intersecția străzilor Comunisticeskaia și Kavriago, două echipaje ale miliției din Bender s-au făcut varză şi s-au implicat într-un schimb reciproc de focuri. Timp de trei ore, ei au efectuat circa 60 de împușcături.

– În noiembrie 2003, un milițian ședea liniştit în barul „Pcela” de pe strada Tiraspol până când a luat la măsea şi, ridicându-se, a început să distrugă totul în jur și să-i bată pe vizitatorii localului.

– În aceeași lună, într-o noapte, în apropiere de barul „Starîi Pogrebok”, milițianul Babaikin și alți colegi de-ai săi au luat la pumni și la picioare familia Luțenko, compusă din soţ, soţie şi fiică. După ce i-au dus pe cei trei la secţie, milițianul Sokolov a bătut-o pe nevasta lui Luțenko, insultând-o și umilind-o. Cei trei erau învinuiți că s-ar fi aflat în stare de ebrietate, deşi expertiza medico-legală a stabilit contrariul.
Când, plini de sânge, ei au solicitat îngrijire medicală, li s-a refuzat categoric.

– La 22 decembrie 2003, s-a îmbătat şi locotenent-colonelul Alexandr Diskalenko. S-a întâmplat în barul „Trifon-Tricom”. Ca să nu se plictisească, probabil, miliţionerul l-a bătut pe cetățeanul Petru Ivancenko. Victima s-a adresat cu o plângere la Procuratura Bender, dar fără vreun folos.

– În februarie 2004, cetățeanul I. Duguța a fost reținut ilegal, maltratat și deposedat de telefonul mobil și de 2000 de lei, pe care miliția refuză să-i întoarcă.

Zăbava maiorului la discotecă

Acțiuni violente ale miliționerilor au loc și în localitățile din afara regiunii secesioniste. De exemplu, la 17 ianuarie 2004, maiorul Garea s-a dus la discotecă la Căușeni. Fiind beat, el a hotărât să împuște în stânga și în dreapta în Casa de cultură…

Presiunile Tiraspolului se răsfrângeau nemijlocit şi asupra colaboratorilor MAI de la Bender. Într-o zi, aşa-zişii grăniceri și vameși subordonaţi separatiştilor au reținut la punctul de control spre Varnița 11 polițiști. Motivul a fost mai mult decât banal – că aceştia nu s-au înregistrat la punctul de trecere în presupusa republică, deşi conform înțelegerilor dintre părți ei erau scutiți de a trece respectiva procedură.

Peste două zile, un alt grup de polițiști a fost reținut din aceleaşi considerente… Prin asemenea acțiuni, conchidea MAI, separatiștii îşi încalcă toate angajamentele asumate privind soluționarea pașnică a diferendului și decid cu de la sine putere probleme ce urmează a fi dezbătute de către CUC”.

În fond, corespondenţa dintre cele două maluri ale Nistrului în anii 2003-2004 denotă o chemare permanentă la un dialog pașnic, din partea Chişinăului, şi un duium de acuzații dure și cerințe neîntemeiate din partea Tiraspolului. De aceea, dacă Voronin ar fi semnat memorandumul Kozak în 2003, ar fi pus RM în faţa unei adevărate tragedii, lucru pe care el însuşi îl recunoştea până nu demult. Dacă timp de 21 de ani, toţi conducătorii regiunii separatiste, sprijiniţi de Moscova, au făcut abstracţie de importante documente internaţionale, pe care tot ei le-au semnat, nu i-ar fi costat nimic să folosească memorandumul ca pe o simplă, dar utilă armă de distrugere capitală a integrităţii teritoriale a RM.