Actualitate

Cristian-Leon Țurcanu este noul ambasador al României în Republica Moldova

Șefa statului, Maia Sandu, a primit vineri, 22 iulie, în cadrul unei ceremonii oficiale, scrisorile de acreditare din partea ambasadorului extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, transmite TV8.

Maia Sandu i-a urat noului ambasador al României bun-venit în Republica Moldova și i-a dorit succes în exercitarea mandatului, după care oficialii au făcut un schimb de opinii privind starea curentă a relațiilor bilaterale dintre țările noastre. 

De asemenea, ei și-au exprimat convingerea că dialogul foarte bun, care există în prezent între cele două state, va impulsiona cooperarea dintre Chișinău și București, în beneficiul tuturor cetățenilor.

1 comentariu

  1. Sîlă bă „stat” RâMă, nășit de ribentrop-molotov și întreținut de cozile de topor rusești din „palitica maldaivănescî”. Nici despre politicienii români, care îi pupă în cur fără pic de minte pi maldavani, nu am o părere mai bună.
    Vor stat independent?
    Stop joc, cerut schimbarea numelui, oprită hemoragia de bani românești în RâMa, cerut plata pentru toate investițiile românești dintre 1918-1940, pusă la punct toată șleahta „palitică” de la Chișinău, controale la vamă la sânge și introduse vize pentru „maldaivani”. N-audecât să-și serbeze pobedele la ce oribilități de monumente vor, să mai pună vreo câteva duzini de t-34 cu țeava spre fasșiști, și, în general, să grohăie cum vor în lăturile lumii ruse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *