Actualitate

Critici VEHEMENTE la adresa lui Timofti care vrea ca judecătorii să primească SALARII MAJORATE DE TREI ORI

Doru Petruți spune că nu înțelege de ce un judecător ar trebui să cîștige mult mai mult decît un profesor sau un medic. ”Unii judecători au tupeul de a compara un salariu mărit la 12-20 de mii de lei cu salariile de mii de euro ale magistraţilor din ţările vecine. Numai nişte impostori pot gîndi în acest fel. Noi ceilalţi oare nu muncim? Nu ar fi oare cazul să ne uităm mai întîi la cum muncesc și apoi să-i plătim, să punem în funcţie nişte legi care să-i pună la închisoare pe jumătate dintre ei? Îi vedem urcînd greu scările, cu burţi şi feţe umflate, cu bijuterii şi maşini scumpe, cu case greu de filmat de aproape, construite din şpăgi”, a spus sociologul.

În opinia lui Doru Petruți, celelalte categorii din societate vor beneficia de majorări de salariu doar atunci cînd la conducerea statului va ajunge un preşedinte de altă profesie. ”Să fie profesor, agricultor, polițist, pompier, învăţător, constructor şi tot așa. Nu ne rămîne decît să așteptăm”, a adăugat expertul.

Amintim că, acum două zile, șeful statului, Nicolae Timofti, declara în cadrul unei emisiuni televizate că inițiativa sa are drept scop contracararea corupției din mediul judiciar și că pînă la finele anului viitor vor fi majorate și salariile celorlalte categorii de bugetari, printre care medicii și profesorii.  
Sursa: noi.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *