(CRIZA IMIGRANȚILOR) 10 străini arestați de poliția greacă pentru furnizarea de pașapoarte false refugiaților
O operaţiune era în curs de desfăşurare în Insula Lesbos şi regiunea Attica din jurul Atenei pentru anihilarea unei reţele criminale suspectate că a furnizat documente de identitate false, a declarat poliţia într-un comunicat.
Anunţul arestărilor intervine în timp ce o dezbatere aprinsă asupra securităţii are loc în Europa după atacurile de săptămâna trecută la Paris în care 129 de persoane au fost ucise. Miniştrii de interne din Uniunea Europeană se aşteaptă să convină vineri asupra întăririi controalelor la frontierele externe ale zonei fără paşapoarte Schengen, potrivit unui proiect de document consultat de Reuters.
"Această organizaţie criminală a furnizat peste 100 de paşapoarte greceşti şi cărţi de identitate până în prezent, cerând un preţ între 300 şi 700 de euro în funcţie de document", a declarat un oficial al poliţiei pentru Reuters, vorbind cu condiţia anonimatului.
El a mai spus că cetăţeni pakistanezi şi afgani se numără printre cei arestaţi.
Documentele de înregistrare false au o ştampila falsificată a poliţiei din Lesbos, ceea ce înseamnă că deţinătorilor nu trebuie să le fie luate amprentele digitale de către autorităţile de pe insula, a adăugat el.
Documentele falsificate au fost cel mai mult utilizate pentru a permite migranţilor să călătorească din Grecia cu avionul. Amprentele celor arestaţi vor fi trimise la Interpol pentru verificare, a mai spus responsabilul poliţiei elene.
Grecia, membră a zonei Schengen, este un important port de intrare pentru refugiaţi şi alţi migranţi ce fug de conflicte şi sărăcie din Orientul Mijlociu şi nu numai. Circa 600.000 de migranţi au sosit până acum în Grecia în acest an. Cei mai mulţi nu rămân şi pleacă mai departe spre ţările europene occidentale mai bogate, în special Germania, aminteşte Reuters.
sursa: agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!