Chiar dacă armata primise muniție de război, nu putea ucide toată Timișoara. Pe 19 decembrie, la trei zile de la primele proteste anticomuniste, muncitorii marilor fabrici și uzine din oraș s-au alăturat celor care manifestau deja pe străzi. A devenit clar că Timișoara nu mai poate fi întoarsă din drumul ei către libertate.
Un angajat de la Uzinele Mecanice din Timişoara pornește sirena antiaeriană în zorii zilei. A fost semnalul pentru mii de timişoreni să iasă din nou în stradă, revolta luând astfel amploare. Dis-de-dimineaţă, muncitorii timişoreni de la Elba, 6 Martie, Solventul şi Azur au declanşat acţiuni de protest, iar strigătele de revoltă din zilele precedente au luat amploare. Oamenii s-au strâns în curţile întreprinderilor şi au început să protesteze. Se plângeau că n-au apă, căldură, mâncare. Forțele de ordine au blocat porțile și au încercuit principalele întreprinderi din oraș. Timișoara era împânzită de trupe ale securității. Inițial, trupele din stradă au încercat să-i țină deoparte pe muncitorii din fabrici, dar nu au reușit. Au deschis focul asupra celor care s-au apropiat de porțile întreprinderilor. S-au înregistrat morți și răniți și s-au făcut numeroase arestări.
În Piața Operei s-au strâns peste 20 mii de oameni care scandau împotriva comunismului, a familiei Ceaușescu și pentru instaurarea democrației. Manifestanților li s-au alăturat și cei care își căutau la morgă și în spitale copiii ori părinții care nu mai apăruseră de două zile. Pentru prima dată se îngenunchează în memoria victimelor.
Din balconul Operei, conducătorii revoluționarilor au ţinut discursuri. Protestatarii se organizează şi formează Frontul Democratic Român, prima structura revoluţionară înainte de căderea lui Ceauşescu. Se cere demisia dictatorului, eliberarea arestaţilor şi redarea cadavrelor familiilor. Între timp, pe străzile oraşului continuau ciocnirile între forţele de ordine şi demonstranţi.
Autorităţile au început să realizeze că nu vor face faţă valului de proteste nici dacă armata va trage din nou în plin. Prim-secretarul judeţului Timiş, Radu Bălan, a încercat în disperare cartea negocierilor. S-a dus la Uzina „Elba” pentru a-i linişti pe muncitori, dar a fost luat ostatic. La faţa locului a venit şi Ştefan Guşă, însoţit de un pluton de militari. Guşă a reuşit într-un final să îl elibereze pe Bălan după discuţii paşnice. Reconcilierea a fost însă doar de scurtă durată. Spre seara zilei de 19 decembrie, demonstranţii din centrul oraşului s-au confruntat din nou cu militarii. Șapte persoane au murit şi aproape 100 au fost rănite. Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu, membri ai CPeX al Partidului Comunist Român, au fost trimiși de la București pentru a discuta cu revoluționarii. Le promit acestora rezolvarea tuturor doleanțelor, după care fug din Timișoara de frica manifestanților. Elena Ceaușescu a dat ordin ca morții Timișoarei să fie duși la București și arși la crematoriu pentru a ascunde dimensiunile măcelului. Operațiunea „Trandafirul", începută în noaptea de 18 decembrie a fost finalizată în această noapte, când cele peste 40 de cadavre ale revoluționarilor răpite de la morga din Timișoara sunt incinerate, iar cenuşa e aruncată într-o gură de canal, în zona Popeşti-Leordeni, lângă București.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
