De la Bălţi, am ajuns la Chişinău pe înserate. Nu era nici ora 22.00 când aşteptam, obosit, un transport public care să mă ducă acasă. Mă aflam pe bulevardul Mircea cel Bătrân. Trecuseră vreo 40 minute de aşteptare, dar nu a venit niciun microbuz de care aveam nevoie, iar cele trei sau patru troleibuze aduse din Belarus, care treceau pe acolo, nu s-au oprit, anunţându-ne doar că fac… rodajul. De fapt, era o oră la care în oraş abia începea „forfota” tinerilor, iar dacă n-ai maşină, nu te ajută nici troleibuzul belarus, chiar dacă este „meritul tuturor chişinăuienilor”. Este regretabil că, într-o capitală modernă, la o oră nu foarte târzie, poţi să ajungi acasă doar cu taxiul.
Îmi amintesc de transportul public din cele câteva ţări pe care le-am vizitat în Occident: grafic stabil, respect faţă de călători şi, chiar dacă circulă un pic mai rar, te poţi deplasa dintr-un capăt al oraşului în celălalt cel puţin până la miezul nopţii. La noi, însă, toţi vor să adune cât mai mulţi bani. „Scaunele goale nu-mi plătesc”, mi-a spus odată un şofer. De fapt, seamănă a fi un paradox: scaunele sunt goale, dar staţiile pline cu oameni.
Da, am înnoit transportul public în capitală, dar de ce el este scos de pe rute atât de devreme? Cu ce să mă duc acasă după lăsarea întunericului, domnule primar de Chişinău?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
