Cu gândul la Sfântul Vasile

Vasile Advahov,
acordeonist, solist-instrumentist în Orchestra fraţilor Advahov, maestru în artă

Sfântul Vasile îmi aduce noroc
Ziua Sfântului Vasile este una deosebită şi are o dublă semnificaţie pentru mine, deoarece şi pe tata îl cheamă Vasile. Îi doresc tatei, înainte de toate, mulţi ani şi-i mulţumesc pentru câte m-a învăţat pentru că dragostea de folclor vine de la el. A fost dirijor de orchestră şi el ne-a făcut, pe mine şi pe fratele meu Vitalie, muzicieni. În acelaşi timp, am mulţi prieteni cu numele Vasile, atât printre colegii mei, cât şi printre cei care profesează în alte domenii. Le doresc îndeplinirea tuturor năzuinţelor, sănătate şi succese. Iar mie, să reuşesc împreună cu fratele Vitalie să bucurăm în continuare lumea cu cântecul nostru. Sfântul Vasile este aducător de noroc şi cred că tot ce ne-am pus în gând se va îndeplini. Doamne ajută şi la mulţi ani tuturor!
Vasile Caşu,
actor la Teatrul municipal „Satiricus Ion Luca Caragiale”, artist emerit

Să apucăm democraţia de coadă!
Desigur, mi-aş dori, înainte de toate multă sănătate mie şi familiei mele, iar în teatru – multe roluri frumoase. Tizilor mei le urez, de asemenea, multă-multă sănătate, o viaţă mai liniştită, că de greutăţi ne-am săturat cu toţii. Să avem parte de un an bun, cu rod şi de surprize care să ne facă fericiţi. Celor de la ţară, care poartă numele Vasile le urez să se bucure de roadele muncii lor şi să scape de nevoi. Le-aş mai dori tuturor să facem mai puţină politică, dar mai multă treabă, astfel încât fiecare să se ocupe de ceea ce ar aduce mai mult folos societăţii noastre. Pentru că de demagogi şi demagogie ne-am săturat până în gât. Fie ca anul care a venit să ne aducă în sfârşit democraţia acasă pe viu, nu numai pe hârtie. Ba chiar s-o apucăm de coadă!
Vasile Iovu,
naist, solist-instrumentist în Orchestra de muzică populară „Folclor”, artist al poporului
Să mai prindem la minte…
Eu, de fapt, am sărbătorit Sfântul Vasile pe 1 ianuarie, pe stil nou, dar aş vrea să-i felicit pe toţi cei care sărbătoresc astăzi, pe vechi. Le doresc realizarea tuturor planurilor şi ideilor pe care le au. 2011 să fie un an bun pentru toţi şi să dea Domnul să mai prindem la minte, fiindcă aceasta o să ne ajute să ieşim din impasul în care ne pomenim de atâtea ori cu şi fără motiv. Întotdeauna să ne simţim bine împreună! În ceea ce mă priveşte, îmi doresc multe, dar să văd mai întâi ce-mi doresc alţii…
Vasile Micu,
academician

Să avem parte de un viitor mai bun!
Multe îmi doresc. Dar în primul rând aş vrea să văd unde şi încotro mergem cu ţara noastră – spre Europa sau înapoi spre Est. Ar trebui să recuperăm pierderea de timp, pentru că şi aşa am rămas la coada Europei. Dacă va merge ţara într-o direcţie bună, vom merge şi noi împreună cu ea. Personal, mi-aş dori sănătate şi puteri să mai fac ceva pentru Moldova. Am rămas acasă, n-am plecat nici eu, nici rudele mele peste hotare. Alături de poporul meu, trăim cu speranţa într-un viitor mai bun. La mulţi ani tuturor celor care se numesc Vasile – fiţi sănătoşi şi patrioţi ai acestui meleag!
Vasile Micuşa,
solist al Operei Naţionale

Să ne dea Domnul mai multă linişte
Ca şi alţi oameni, îmi doresc multe, dar, înainte de toate, cele mai scumpe lucruri – sănătate, linişte sufletească, pace pe lume, bunăstare şi realizări frumoase. Aceleaşi urări le adresez şi tizilor mei. Multă sănătate, succese în toate, să aibă numai soare în suflet, să se bucure de viaţă. Să le dea Domnul tot ce-şi doresc, să li se realizeze toate aspiraţiile. Suntem un popor harnic şi muncitor şi merităm o viaţă mai bună. Iată de ce cred că în noul an trebuie să mişcăm carul din loc şi să ne simţim liberi şi cu adevărat fericiţi. La mulţi ani tuturor!
Vasile Şoimaru,
publicist, doctor în economie, conferenţiar la Academia de Studii Economice
Nu uita că eşti român!
Tizilor mei le doresc să nu uite niciodată că sunt români. Călătoresc mult în localităţile românilor din jurul României şi asta este marea mea satisfacţie. Mă aflu acum la Boian, Bucovina, unde a avut loc premiera filmului despre Boianul din Canada. L-am prezentat la liceul din localitate şi a avut mare succes. Mă bucur că toată lumea e fericită. Filmul e realizat de către românii din Calgari, Canada şi durează 45 de minute. Acum mergem la Festivalul Mălăncilor din Crasna, baştina interpretei de muzică populară Maria Iliuţ, şi în Voloca lui Ion Paulencu, ca să filmăm şi să fotografiem obiceiurile de iarnă, să aducem materiale, să-şi amintească şi basarabenii de obiceiurile frumoase de iarnă. Noi, românii basarabeni, avem multe de învăţat în această privinţă de la fraţii noştri bucovineni. Felicitări tuturor celor care poartă numele Vasile şi repet – să nu uite că sunt români! Multă sănătate întregii echipe a ziarului TIMPUL!
Vasile Stratulat,
regizor-şef al Organizaţiei concertistice „Moldova-concert” de la Palatul Naţional, maestru în artă
Să ne dăm şi noi în rând cu lumea
Ziua Sfântului Vasile este o mare sărbătoare pentru mine. Ea îmi poartă noroc, aşa cum şi numele îmi aduce noroc. Mi-aş dori puţin, dar esenţial pentru mine şi pentru toată lumea – sănătate, pace, belşug în toate şi ca viitorul luminos la care visăm să devină prezent, adică, realitate. Aş dori să ne orientăm spre Europa, să ne dăm în rând cu lumea şi să sărbătorim şi noi Crăciunul, Anul Nou şi Sfântul Vasile o dată în an. Am mulţi prieteni artişti care poartă acest nume, dar şi profesori, medici, ţărani, cărora le doresc ca această zi să le aducă noi împliniri. Iar ceea ce le doresc lor se referă şi la toată lumea bună care ne înconjoară. Aşadar, sănătate, că-i mai bună decât toate, noi realizări şi speranţa la o viaţă mai bună să aibă sorţi de izbândă!
Vasile Zubcu,
actor, interpretul rolului lui Eminescu, artist emerit

Multă răbdărică şi pace în suflet!
Pentru mine, ziua de Sfântul Vasile e la fel de scumpă ca cea a marelui Mihai Eminescu, pe care l-am jucat în filmul „Luceafărul” al regretatului maestru Emil Loteanu. Este o zi sfântă, sărbătorită cu drag şi cu multă lumină în suflet de către toţi creştinii basarabeni, mai ales de către cei de la ţară. Acum, când dimineaţă vor merge cu semănatul prin casele oamenilor, dar şi celor care vor fi semănaţi, le doresc multă sănătate, pace în suflet şi… răbdărică. Pentru că într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat vom avea şi noi parte de libertate şi de un trai decent. Iar o vorbă veche spune – cu răbdarea treci şi marea. Să ne aibă Dumnezeu în pază şi fie ca Sfântul Vasile să fie mereu în sufletul nostru. La mulţi ani, creştine! La mulţi ani, popor creştin şi blând!