Iar întrebarea „De ce eu?” nu-şi găseşte niciodată răspunsul corect când avem vreo afecţiune medicală.
Octombrie este luna dedicată luptei împotriva cancerului de sân. Panglica roz purtată la pieptul stâng reprezintă simbolul ce exprimă solidaritate cu femeile diagnosticate cu această boală. Nu ştiu ce simţi când ţi se dă un astfel de diagnostic, dar admir femeile care îşi acceptă boala, afişându-şi optimismul: „Eu pot învinge!”.
Citisem recent un comentariu al unei persoane diagnosticate cu această boală: „Nu există boală incurabilă, atât timp cât există şi cea mai mică şansă de vindecare”. Cel mai greu e să-ţi găseşti cuvintele potrivite pentru a vorbi cu o persoană ce are cancer – părerile de rău sau „înţeleg cum te simţi”, „va trece şi asta” nu-şi prea au locul. Poate e mai bine să-i arăţi frumuseţile vieţii, să faceţi planuri de călătorii, să împărtăşiţi dorinţe şi vise. Ideea că există viaţă şi după un diagnostic grav, că există şanse de recuperare, îi oferă acelei persoane noi zile cu soare, motive de a zâmbi, de a vedea frumuseţile lumii, dar şi puterea necesară de a merge înainte.
O persoană ce are cancer nu are nevoie de milă, lacrimi, sfaturi, oftaturi, adrese ale medicilor, nici de eticheta „incurabil”. Ea are nevoie de respectul nostru faţă de lupta pe care o duce împotriva acestei maladii.
Silvia Ursu
psihologie@timpul.md
Timpul.Suplimentul Femeia
