Cum arată un ORAȘ SECRET din Rusia, unde până și cetățenii ruși trebuie să circule cu un permis special (GALERIE FOTO)
În total, 1,2 milioane de ruși locuiesc în cele 44 de astfel de orașe, iar portalul English Russia a publicat un fotoreportaj realizat de bloggerul Serghei Dolia în orașul Znamensk, unde acesta a reușit să ajungă după ce pe pașaportul său a fost aplicată o viză specială.
Znamensk are o populație de 20.000 de locuitori, iar aici se află baza militară Kasputin Yar. Din această cauză, orașul este înconjurat de mai multe puncte de control.
În timpul URSS, astfel de localități erau clasificate drept ”top secret”, iar locuitorii erau obligați să semneze o declarație prin care le era interzis să dezvăluie adresa domiciliului atunci când erau întrebați unde locuiesc, în timpul unor eventuale călătorii. Ei declarau, astfel, că locuiesc în cel mai apropiat oraș de cel în care trăiau de fapt.
Baza militară Kapustin Yar a fost construită în 1946, pentru efectuarea primelor teste cu rachete balistice sovietice, care au avut loc la 18 octombrie 1947.
sursa: romanialibera.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!