Cum e să fii soţia cântăreţului Mihai Ciobanu

Este profesoară cu gradul didactic superior. Are discipoli în aproape toate orchestrele de muzică populară şi simfonică de la noi. Şi-a consacrat viaţa catedrei, deşi este o vioristă de excepţie, fiind înalt apreciată de specialişti. În acelaşi timp, este o soţie harnică şi fidelă, care şi-a întemeiat o familie exemplară. Zilele trecute i-am solicitat un interviu.
 
– Doamnă Valentina, vă ascundeţi vârsta?
– Orice vârstă e frumoasă şi cred că tot ce am realizat până acum n-aş fi putut să fac la o vârstă mai tânără. Şi-apoi cine nu m-a văzut de mult timp îmi spune că am rămas neschimbată. Dar cred că ei glumesc.

– Vă temeţi de bătrâneţe?
– Nu mă tem de bătrâneţe. Înţeleg că e un proces fiziologic. Aşa e lumea creată – cel tânăr să ajungă bătrân. Mă tem însă să fiu neputincioasă sau să fie o povară pentru cei dragi.

– Vă sperie moartea?
– Nu mă sperie moartea. Mai mult mă gândesc ce urme las pe pământ.

– Vă place să munciţi?
– Îmi place să muncesc, îndeosebi când îmi reuşeşte să transmit elevului cunoştinţele mele, să realizez că lecţia a fost un proces de creaţie şi nu a trecut în zadar.

– Câte ore pe zi lucraţi?
– În funcţie de orar, dar recunosc că nu-mi ajunge 45 de minute. Apoi mai este şi munca de acasă.

– Ce vă place la copiii dvs.?
– Sunt sufletişti, au bunul-simţ, nu vor trece pe lângă necazul altcuiva fără ca să-l ajute.

– Ce nu vă place la copiii dvs.?
– Poate că au neajunsuri, dar îi las să-şi modeleze viaţa singuri şi să înveţe din propriile greşeli. Mă doare faptul că sunt departe de noi, dar mai bine e să le plângi de dor, decât de milă. Mihăiţă e căsătorit în Canada şi lucrează într-o orchestră simfonică. Nora ne creşte nepoţica.

– Cine sunt ginerele şi nora dvs.?
– Îmi este ca un fecior, iar nora, Cristina, mi-e ca o fiică. Nu fac diferenţă. Am avut un exemplu foarte bun al socrilor mei, Dumnezeu să-i odihnească, care întotdeauna m-au tratat ca pe fiica lor.

– Cum vă împăcaţi cu ei?
– Foarte bine. Este un banc: în ce se măsoară dragostea faţă de soacră? – În kilometri. Desigur, glumesc. Nu e cazul meu.

– Câţi nepoţi aveţi şi cât de des îi vedeţi?
– Avem două nepoţele. Cea mai mare, Alexandrina, locuieşte cu părinţii în Setubal, Portugalia. E domnişoară deja. Anul acesta împlineşte 13 ani, ne bucură cu succesele ei la liceu şi la Conservator. Anul curent l-a absolvit cu eminenţă. Iar cea micuţă, Andreea-Daniela, e la Toronto, unde este şi Cristina şi abia aşteptăm s-o vedem. Numărăm zilele.

– Câţi bani cheltuiţi lunar pentru necesiăţi personale?
– Nu ştiu. Cumpăr doar de ce am nevoie. Nu sunt o alintată şi nu-mi doresc cu orice preţ că cumpăr ceva doar de dragul cumpăratului.

– Care e bugetul alimentar al familiei?
– Modest. Suntem la o vârstă când alimentaţia trebuie să fie sănătoasă. Mai puţină carne, mai multe legume şi fructe.

– Cine-s naşii dvs. de cununie?
– Petru şi Margareta Neamţu. Sunt nişte oameni deosebiţi.

– Câţi fini aveţi, cine-s ei?
– Avem două perechi de fini. Ileana şi Dumitru Malţev şi Iulia şi Valeriu Luţă. Iulia i-a fost profesoara de vioară a lui Mihăiţă la Liceul „C. Porumbescu”. Sunt nişte fini cu care ne mândrim mult şi cu care ne întâlnim cu orice ocazie şi chiar fără nicio ocazie. Ne sunt alături.

– Frecventaţi biserica des?
– Recunosc că nu, dar sunt cu sufletul şi credinţa în Dumnezeu. Mă strădui să trăiesc după legile Domnului. Aşa m-au învăţat părinţii.

– Sunteţi pentru sau împotriva avorturilor?
– Din motive de sănătate, femeia poate să-şi întrerupă sarcina. În restul cazurilor, cred că e o crimă, dar nu poţi să impui părerea ta altcuiva. Fiecare face cum crede că e mai bine.

– Ce credeţi despre homosexuali?
– Sunt oameni bolnavi. Mai mult nu pot spune.

– Unde vă place să vă odihniţi?
– Acasă.

– Ce ziare citiţi?
– TIMPUL şi „Jurnal de Chişinău”, dar le citesc mai mult online.

– Ce canale TV priviţi?
– Cele bune.

– Ce salariu aveţi?
– S-ar putea şi mai bun, dar îmi ajunge şi acesta.

– Ce slăbiciuni aveţi?
– Să spună cei care mă cunosc.

– Ce calitate nu aveţi, dar ati dori s-o aveţi?
– Nu-mi doresc alte calităţi. Posibil că la vârsta mea trebuie să le păstrezi pe cele bune.

Valentina Ciobanu cu discipolii

– Ce nu vă place cel mai mult la femei?
– Nu-mi place că-şi doresc să fie bărbaţi.

– Ce nu vă place cel mai mult la bărbaţi?
– Nu-mi place un bărbat zgârcit şi brutal.

– Credeţi în visuri?
– Da, cred, căci a avut mama-soacră un vis profetic, atunci când trebuia să-l nasc pe Mihăiţă.

– Actorul preferat?
– Mihai Volontir.

– Scriitorul preferat?
– Poetul Vasile Romanciuc.

– Dacă aţi lua viaţa de la început, la ce aţi renunţa?
– La nimic. Sunt satisfăcută de soarta mea şi pentru asta le mulţumesc părinţilor mei şi bunului Dumnezeu. Am o familie minunată şi mă simt împlinită şi pe plan profesional. Am absolvenţi în aproape toate orchestrele de muzică populară.

– Vă place să gătiţi? Care e specialitatea casei?
– Îmi place să gătesc, dar mai mult când avem prieteni în casă. Ei ştiu perfect gustul învârtitei cu brânză de oi.

– Cum vă odihniţi?
– Îmi place să mă odihnesc, dar să fie şi Mihai alături. Recent ne-am întors de la Sovata, unde am fost invitaţi de către nişte prieteni minunaţi, Ştefan şi Vera Secrieru. Au fost nişte zile de neuitat.

– Aţi lucra peste hotare?
– Nu cred.

– Ce faceţi când sunteţi supărată?
– Încerc să-mi aduc aminte că viaţa e trecătoare. Vorba cântecului lui Mihai: „Omul de-ar ştie câte zile are/ Nu le-ar pierde-n supărare/ Numai mâine nu-i poimâine/ Moare omul, ce rămâne?”.

– Ce aţi dorit să fiţi când eraţi copil?
– Nu ţin minte, căci de la şapte ani fac doar vioara.