„În perioada sovietică, mergeam în secret pe la vecini sau rude apropiate ca să-i colindăm”
Vladimir Beșleagă, scriitor
În copilăria mea, sărbătorile creștine erau interzise, deoarece trăiam într-o zonă sovietică. Dar îmi amintesc de momente frumoase din perioada administrației române care s-a instalat în regiunea transnistreană din 1941 până în primăvara lui 1944. Iată, în acești ani, toate obiceiurile de la noi au renăscut. De Crăciun mergeam să colindăm. Țin minte că de Anul Nou, copiii din satele transnistrene erau duși cu mașinile la teatrul din Tiraspol. Noi, elevi crescuți în sistemul sovietic, am văzut pentru prima dată plugușorul pe scena teatrului. Era în iarna anilor 1941-1942. Pe scenă au fost aduși doi boi adevărați înjugați la plug, cu coarne înflorate, fiind mânați de o ceată de hăitori. La plecare, am primit pungi cu dulciuri și jucării. Eu m-am ales cu o mașinuță. În schimb, în perioada sovietică, mergeam în secret pe la vecini sau rude apropiate ca să-i colindăm. Totodată, părinții și bunicii îi învățau mai ales pe copilașii care încă nu frecventau școala ce să facă de sărbători. Făceam totul pe ascuns.
„De sărbători venea capra la noi, dar noi tare ne temeam de ea”
Maria Sarabaș, interpretă de muzică populară
În copilăria mea, iarna, zăpezile erau cât casa. Călcam pe creasta gardului ca să găsim drumul. Eram fericiți că părinții ne lăsau să ne jucăm afară. Țin minte că de sărbători venea capra la noi. Tare ne temeam de ea, când începea să clănțănească. Ceream bănuți de la tata sau de la mama ca să dăm caprei. Ea ne lăsa să ne apropiem, căsca gura tare-tare și, când puneam bănuțul, făcea clanț! și ne strângea mâna. Noi, speriați, fugeam după sobă, apoi reveneam. Părinții se jucau cu noi și ne spuneau să nu ne temem că o să dea capra la țap și vor pune țapul să o împungă ca să nu ne muște. Dacă înainte Paștele și Crăciunul au fost sărbători interzise, acum observ că s-a revigorat tradiția. Sunt multe colective profesioniste sau de amatori care au reanimat obiceiurile. Și în diasporă, în statele unde am fost, moldovenii încearcă să nu uite tradițiile sărbătorilor de iarnă și fac fel de fel de scenete cu capra, sorcova ș.a.
„Pe vremuri, „nervul”colindatului ne era în sânge”
Ioan Paulencu, cântăreț de operă și muzică populară
În Bucovina, cum începea copilul să spună trei cuvinte, era învățat colinde de Crăciun și toți copiii, de la mic la mare, umblau cu colinda. Era în sânge „nervul” colindatului și abia așteptai să vină Crăciunul și Sfântul Vasile, cele mai frumoase sărbători ale poporului român. Iar după ce treceau, rămâneam cu un mare dor… La noi se cântă fel de fel de colinde, într-o voce și chiar în patru. Apoi se mai umblă cu „Îngerii”, cu „Banda lui Jian”, cu „Irozii”, iar de Sf. Vasile – cu „Brâncovenii”, cu „Căluțul”, cu „Capra” – tradiții care s-au păstrat până azi. De toate aceste tradiții nu trebuie să vă amintiți doar în ajunul sărbătorilor, ci anul întreg. De ce nu renaștem aceste obiceiuri atât de frumoase? Pe vremuri, Crăciunul era foarte frumos, iar acum, din păcate, este foarte urât. Era așa cum nu cred că va fi vreodată, pentru că am devenit o gloată întunecată și pradă pentru venetici. Ca în fiecare an, visez să petrec Crăciunul la Cernăuți, dar voi vedea cum va fi vremea.
„De Crăciun, eram vizitați de rude, vecini, prieteni”
Ioana Căpraru, interpretă de muzică populară
Pe masa de Crăciun, chiar dacă nu erau de toate, ne bucuram de sărbătoare. Noi mai mult sărbătoream Anul Nou pe vechi și atunci umblam cu uratul în tot satul. De Crăciun, presupun că se dădea de pomană, în rest eram vizitați de rude, vecini, prieteni sau plecau părinții în vizită. Noi, copiii, stăteam mai mult pe-acasă, iar vizitatorii ne aduceau bomboane în formă de pernuțe umplute cu magiun, fructe uscate, foarte multe nuci și smochine. Înainte de Crăciun, de Sfântul Ignat, tăiam porcul. Mama făcea ceea ce am și eu acum în meniu, răcitură de porc și cighiri. Aceste bucate le gătesc și eu, doar că răcitura o fac cu un picioruț de porc și carne de cocoș. Neapărat vor fi cighiri, ca la mama acasă, și friptură de porc. Bucate erau puține, dar gustoase. Nu făceam salate, căci aveam varză și harbuji murați în butoi. Toate astea-mi amintesc de mirosul sărbătorilor de iarnă, alături de mama mea. În prezent, sărbătorim Crăciunul pe 25 decembrie. Aștept să mă colinde nepoții. Voi avea pentru colindători nuci, mere, colăcei, biscuiți, covrigei, crăciunei, iar fiindcă acum copiii așteaptă bani, voi pregăti și niște bani mărunți. Este foarte îmbucurător când vine cineva în vizită, semn că este locuită casa și se păstrează tradiția de Crăciun.
„Înainte de Crăciun se sacrifica porcul, iar mesele erau doldora de bucate”
Maria Iliuț, interpretă de muzică populară
În preajma sărbătorii de Crăciun, umblam pe la părinți să-i ajutăm la treburile casei, pentru că știam că vine Crăciunul și trebuie să fim ascultători, măcar în preajma sărbătorii. Evident că așteptam cadourile noastre de la Moș Crăciun, ca toți copiii. Înainte de Crăciun se sacrifica porcul, mesele erau doldora de bucate din carne de porc, precum saltison, chișcă, răcituri cu tremurici, sarmale cu carne. Totodată, părinții ne puneau să piuăm grâul, care era simbolul bunăstării și belșugului pentru anul care vine. Astfel, pe masă, printre bucatele tradiționale, era obligatoriu și coliva. Așteptam cu sufletul la gură Crăciunul și nu adormeam până nu venea Moș Crăciun. Se mai întâmpla câteodată când venea vreo jărghiuță în loc de cadouri, dar oricum îl așteptam. La oraș, sigur s-a schimbat multe, însă chiar dacă suntem mai măricei, așteptăm și acum Ajunul Nașterii Domnului. Suntem în fugă după cumpărături, după felicitări și cadouri, însă la sat e gălăgie, moși strigând, câini lătrând și e altă atmosferă. Crăciunul îl vom sărbători pe stil vechi, ne vom retrage la țară, unde vom simți sărbătoarea pe deplin, așa cum era în copilăria noastră.
Victoria Puiu, Ion Macovei, Ana Gherciu
24.12.2012
