Cum își pomenesc morţii: Doina Sulac și Andrei Sochircă
Doina Sulac va ridica un pahar în amintirea tatălui său
Cu toate acestea, de Paştele Blajinilor, cântăreaţa va merge, împreună cu micuţa Nicoleta şi mama sa, la mormântul tatălui său – regretatul Nicolae Sulac, unde, ca adevăraţi creştini, vor ridica un pahar de vin în cinstea lui. După aceasta, artista va pleca la Floreşti, în satul bunicilor, la mormintele celorlalte rude. „Pentru mine personal, această sărbătoare este una mult mai tristă decât pentru ceilalţi, deoarece l-am pierdut pe tata când aveam o vârstă fragedă. Se împlinesc nouă ani de când nu mai este alături. Şi întotdeauna de Paştele Blajinilor merg să-i fiu alături cu sufletul şi cugetul acolo unde este. Blajinii au o semnificaţie spirituală aparte, de aceea ţin să merg la cimitir, să-mi fac datoria creştineşte faţă de cei care nu mai sunt în viaţă”, ne-a explicat cu o voce tremurătoare Doina Sulac. Cu acest prilej, a adăugat cântăreaţa, pe masa lor se găsesc bucatele preferate ale tatălui său, printre care nelipsita carne de miel, aşa cum obişnuia s-o prepare părintele ei, plăcintele, sarmalele şi răciturile. La fel nu vor lipsi nici pomenile pe care le va împărţi atât rudelor, cât şi persoanelor străine. „Se spune că aceste daruri sunt mai plăcute în faţa Domnului atunci când sunt oferite sărmanilor, nu celor îndestulaţi. Eu nu merg, conform noului concept spiritual moldovenesc, ca să-mi etalez avuţia, ci într-o formă mai tacticoasă”, remarcă artista. Totodată, ea s-a arătat deranjată de faptul că creştinii vin la cimitir ca pe podium. „Odată mi s-a oferit drept pomană un set de veselă foarte mare şi scump. Am crezut că vor să mă ia de cumătră chiar la cimitir. Cred că moldovenii şi-au cam ieşit din ţâţâni în acest sens. Am văzut cum a venit cineva la biserică să sfinţească pască şi… vodcă Jack Daniels. Cu adevărat, trăim vremurile de pe urmă, aşa cum scrie Biblia”, spune cu tristeţe interpreta.
Andrei Sochircă va merge la mormintele părinţilor
Şi actorul Andrei Sochircă respectă cu mare sfinţenie tradiţia ortodoxă a Paştelor Blajinilor. Astfel, chiar de astăzi el va merge la Dubna, în satul de baştină, unde se va îngriji din timp de mormintele părinţilor săi. „Cu ceva timp în urmă, a decedat tata, iar acum doi ani s-a stins şi mama. Motiv pentru care Blajinii au devenit, în primul rând, un prilej de a-mi pomeni părinţii stinşi din viaţă. Şi cu câteva zile înainte de sărbătoare, merg la mormintele părinţilor şi fac curat, dar şi la casa părintească, care a rămas pustie…”, a povestit actorul. Artistul ne-a mai spus că pentru el Paştele Blajinilor este o sărbătoare extrem de importantă, de aceea, în ciuda programului foarte încărcat, el ţine să fie la Soroca. „Este o datorie să-i pomenesc pe cei morţi şi să ridic pentru odihna sufletelor lor. Este bine când oamenii dau pomană, dar în această zi – cu atât mai mult, deoarece este Paştele celor plecaţi în nefiinţă”, explică actorul de la Naţional. El este de părere că celor de sus nu le-ar părea bine dacă ar şti că cei rămaşi aici fac din ziua comemorării morţilor un prilej de a-şi etala bogăţia cu daruri şi pomeni costisitoare. „O bucată de pâine, o colivă, un pahar de vin de casă, dar în niciun caz vodcă… Este la limita bunului-simţ şi a eticii. Personal, dau de pomană ori de câte ori îmi apare în vis unul dintre acei răposaţi, lucru pe care îl fac chiar a doua zi”, a spus Andrei Sochircă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!