Cum să personalizezi pernele decorative
Cele mai frumoase modele de perne pot fi obţinute prin ataşarea de diverse materiale şi accesorii pe perne, deci tot ce ai de făcut este să-ţi laşi imaginaţia să lucreze liberă.
Materiale pentru pernele decorative
În primul rând, alege materialul din care este realizată perna. Alegerea culorii şi imprimeului ţine de gusturile tale personale, însă există întotdeauna câteva sugestii pe care ar fi bine să le iei în considerare.
Poţi alege materiale cu textură, mai aspre, sau materiale pufoase, moi şi plăcute la atingere. Unele materiale pentru pernele decorative pot fi mai potrivite pentru exterior (impermeabile), altele deosebit de absorbante, deci trebuie ferite de contactul cu lichidele.
Pentru pernele care vor sta în dormitor, alege materiale mai moi şi mai luxuriante. De exemplu: mătase, saten, dantelă, bumbac.
Pentru pernele de sufragerie, alege materiale mai confortabile. Nişte bune exemple ar fi inul, catifeaua sau lâna.
Pernele de exterior pot avea huse din material textil impermeabil, cu imprimeuri interesante.
Pentru a găsi materialele care-ţi plac, mergi la o mercerie şi alege câte o mostră, încercând s-o vizualizezi în locul în care urmează să fie poziţionată perna.
Formele pernelor decorative
Pernele decorative nu trebuie să fie neapărat pătrate sau dreptunghiulare. Acestea pot fi rotunde, cilindrice, în formă de inimă, de stele sau rectangulare.
Sugestie: Designerii de interior îţi recomandă un joc interesant: să realizezi perne decorative după forma trupului uman, pe care să le umpli apoi cu burete.
Schimbarea aspectului pernelor decorative
Există mai multe modalităţi prin care pernele tale pot căpăta un aspect nou:
– decupează diverse forme de flori, păsări, inimioare, stele, litere, cifre şi coase-le sau lipeşte-le cu adeziv special textil;
– coase nasturi, mărgele, perle pe pernele decorative;
– găureşte cu un ac subţire câţiva melci aduşi de la mare şi aplică-i pe o pernă.
Timpul Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!