Cumpăraţi jucării sigure!
În condiţiile unei oferte atât de vaste, ar trebui să fim şi noi mai responsabili în alegerea jucăriilor, iar specialiştii în materie ne recomandă să tragem cu ochiul întâi de toate la indicatorii de siguranţă, şi numai după aceea la aspectul exterior al jucăriilor.
Mai jos vă oferim câteva sfaturi practice cum să alegeţi jucăria sigură şi potrivită pentru copilul dumneavoastră.
● Cumpăraţi jucăriile de la un magazin specializat, unde toate produsele sunt supuse unui control strict şi sunt însoţite de certificatul corespunzător.
● Acordaţi atenţie la eticheta jucăriilor: ea trebuie să fi cusută din interiorul stofei, iar scrisul să fie lizibil şi să conţină toate informaţiile necesare despre produs, cum ar fi:
– denumirea produsului;
– numele ţării şi producătorului;
– indicarea regulamentului tehnic;
– informaţii referitoare la proprietăţile de bază ale produsului;
– preţul în lei şi condiţii de cumpărare;
– perioada de garanţie (în jucării electromecanice);
– data de fabricaţie;
– adresa, denumirea comercială a producătorului şi adresa poştală a acestuia sau a unei organizaţii care este autorizată să accepte pretenţiile cumpărătorilor şi care face reparaţii în caz de necesitate;
– dimensiunile de bază ale jucăriei şi numărul de detalii;
– marca producătorului;
– codul de bare al mărfurilor (dacă este cazul).
● Optaţi pentru jucăriile produse în Moldova, pentru a vă asigura că acestea nu au fost transportate în condiţii foarte proaste. Stofa absoarbe praful, mirosul şi alte particule care pot provoca alergie sau acutiza astmul la copii.
● Mărimea jucăriei are o importanţă foarte mare – tot ceea ce este mai puţin de 4-5 cm în diametru, inclusiv jucăriile mici, sau părţi separate ale celor mari – nu ar trebui să nimerească în mâinile copiilor sub cinci ani, deoarece aceste jucării pot trece cu uşurinţă în căile respiratorii ale copilului, iar urmările pot fi fatale.
● Nu cumpăraţi jucării fără ambalaj, iar dacă totuşi aţi cumpărat, apoi înainte de a da jucăria copilului, scuturaţi-o bine, aspiraţi-o şi puneţi-o deasupra unui vas cu aburi ca s-o dezinfectaţi. Toate produsele puse pe rafturi, fără ambalaj, nu sunt pentru vânzare, ci au un rol mai mult demonstrativ. Atunci când luaţi decizia de cumpărare, vânzătorul trebuie să vă ofere jucăria în ambalajul original al producătorului.
● Asiguraţi-vă că jucăria corespunde vârstei copilului şi că aceasta într-adevăr va contribui la dezvoltarea intelectuală, fizică şi emoţională a copilului. Nu cumpăraţi copiilor mici jucării, concepute pentru copiii mai mari.
● Cercetaţi cu atenţie jucăriile achiziţionate, ele nu trebuie să aibă marginile ascuţite şi suprafaţa aspră. De asemenea, mirosul prea intens indică faptul că vopseaua e de proastă calitate.
● Verificaţi rezistenţa materialului şi cercetaţi culoarea jucăriilor. Evitaţi jucăriile de culori prea aprinse, acestea au un impact negativ asupra vederii şi asupra sferei neuropsihice a copilului.
● În alegerea jucăriilor moi, se va atrage atenţia la calitatea lucrului – cusăturile trebuie să fie perfecte, nicio aţă nu trebuie să atârne.
● Se recomandă ca jucăriile noi de plastic să fie spălate cu apă caldă şi săpun.
● Nu cumpăraţi copiilor mici jucării foarte complexe, cu care nu se vor putea juca sau nu le vor putea asambla independent. Unele jucării high-tech sunt prea zgomotoase şi ar putea afecta auzul copilului. De aceea este mai bine să se cumpere jucării cu un dispozitiv de control al volumului.
● Înainte de achiziţie, verificaţi integritatea detaliilor, montarea pieselor şi bateriilor, pentru ca cel mic să nu le scoată cu uşurinţă.
Sperăm că, urmând aceste recomandări, vă veţi proteja copilul de jucării de proastă calitate, care pot afecta starea lui psihică şi fizică.