Anul acesta e a IX-a ediţie de „Cronograf”. Pun pariu că nici nu ştiaţi de asta. Şi vă înţeleg. Până anul trecut nici pe mine cuvântul „documentar” nu mă făcea să salivez. Dar asta până a vedea în 2010 o peliculă despre iepurii germani care au fost nevoiţi să-şi schimbe habitatul din cauză căderii Zidului Berlinez, până a vedea povestea tristă a balerinelor, filmată de un norvegian, şi până a mă bucura de victoria unei pelicule moldoveneşti la una dintre secţiunile festivalului de anul trecut.
Bineînţeles că, după extazul neaşteptat din 2010, anul acesta am ştiut exact cu ce să încep. Cu un interviu în care am încercat să storc din Virgiliu Mărgineanu, preşedintele festivalului, nişte recomandări vis-a-vis de ce merită de văzut. Chiar dacă bunul simţ nu-i permiteau lui Virgiliu să facă recomandări în direct la radio, pentru că până la urmă e un concurs, eu mi-am atins meschinul scop şi am mers exact la acele pelicule pe care mi le-a sugerat. Dacă ar fi după mine, eu le-aş da angajaţilor mei liber joi, vineri şi luni, doar ca să vadă toate acele 50 de filme care au fost anul acesta la „Cronograf”. Pentru că e o şansă unică de a vedea documentare de excepţie, create în mai multe colţuri ale lumii, cu poveşti de-ale locului.
ZLR. După
Gheorghe Erizanu (http://erizanu.cartier.md/)
„După ce criterii au fost selectaţi scriitorii în cadrul Zilelor Literaturii Române”? Rămâne o taină. Pentru Larisa Ungureanu.
Parcă nu s-a făcut niciodată o taină. Selecţia e mai simplă decât „bună ziua”. Când vii la ZLR, e important să ai o carte publicată. În ultimii doi ani, cel puţin. E de bon ton să fie o carte bună. Şi, nu în ultimul rând, contează să fii, totuşi, scriitor. Se ţine cont de generaţii. Se ţine cont de genuri literare. Şi cam atât.
La această ediţie au fost invitaţi: Emil Brumaru este unul dintre cei mai importanţi poeţi contemporani; Val Butnaru este publicist, analist politic şi scriitor. Fondatorul Jurnal Trust Media; Constantin Cheianu este autor de teatru, prozator, jurnalist; Mihai Fusu este regizor, actor, realizator TV; Bogdan Georgescu este artist, dramaturg, observaţionist, activist social; Radu Pavel Gheo. Ultima carte, Noapte bună, copii! a fost distinsă cu Premiul Naţional de proză al Suplimentului de Cultură; Ion Mureşan este poet şi publicist; Alina Nelega este autor dramatic. Piesele sale sunt prezentate scenic, publicate, reprezentate în România şi peste hotare; Nicolae Popa este poet şi prozator. În anul 2008 a publicat romanul Avionul mirosea a peşte, pentru care a primit Premiul „V. Vasilache” la Salonul Internaţional de Carte de la Chişinău (2008), Premiul pentru cea mai bună carte de proză 2008 şi Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova; Arcadie Suceveanu este poet şi eseist. Ultima carte: Lumea ca o poveste(2009); Maria Şleahtiţchi. Ultima carte: Oleandrii mă strigă roz; Cristian Teodorescu. În 2009 publică la Editura „Cartea Românească” Medgidia, oraşul de apoi – Premiul pentru Proză al USR; Ion Vianu. După ce a emigrat, în 1977, a publicat în străinătate articole şi studii privind istoria şi filosofia psihiatriei şi s-a distins ca unul dintre colaboratorii constanţi ai postului de radio „Europa Liberă”. În 2010 publică la Editura „Polirom” Amor intellectualis. Romanul unei educaţii, care va fi declarată Cartea anului 2010.
Kung Fu Panda vs. Mao Zedong
Sorin Hadârcă (http://madrizen.com/)
Primero, am stat şi ne-am distrat. Pentru asta şi-am venit în fond la Kung Fu Panda 2 (2011), nu? Picilor le place, iar cei de la DreamWorks ştiu cum să le facă pe plac şi adulţilor însoţitori. Deşi, sincer să fiu, nu e cert cine pe cine însoţeşte – uneori am impresia că picii îmi fac pe plac şi se învoiesc să-mi ţină companie. Foarte şmecheri americanii: ei ştiu că, chiar dacă copilaşii îs cei cu distracţia, adulţii sunt cei care cumpără biletele. Chinezii încă n-au priceput trucul ăsta. Am fost la Little Big Panda (2011) cu vreo două săptămâni în urmă. Ce să zic. Diferenţa-i ca între Adidas şi Abibas.
Secundo, mi-au venit nişte idei năstruşnice în cap. În Kung Fu Panda miezul fabulei este despre faptul că e necesar să-ţi găseşti liniştea lăuntrică. Fără ea, nu poţi câştiga bătălia cea mare. Întrebarea e – unde să o cauţi? Răspunsul – în trecut. Trebuie să faci ordine în amintiri, să faci ordine în vise, promisiuni şi obide. Şi, mai ales, să faci pace cu ele. Trecutul nu contează. Contează adevărul. Contează deciziile pe care le luăm în prezent.
Antieroul este un păun împopoţat. Complexat de faptul că a fost refulat de părinţi, ăsta pune la cale un come back. Vrea să domine peste toată China. Vrea să domine peste tot universul. Mijloacele pe care le are la dispoziţie sunt frica şi teroarea. După mine, întorsătura asta nu reprezintă altceva decât nişte săgeţi bine ţintite la adresa sistemului totalitar care este (încă) pe tron în China. Mao Zedong e păunul. Frica şi teroarea nu au fost anihilate de economia de piaţă. Întreabă-i pe tibetani să-ţi spună cum e în China modernă. Întreabă-i pe martirii de pe Tiananmen. Întreabă victimele represiunilor politice.
„Cum poate kung fu să învingă ceea ce e mai tare decât kung fu?” iată întrebarea. Citind printre rânduri, obţinem varianta clasică – cum poate violenţa să învingă violenţa?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
