Cutremur total în Uniunea Europeană. Ce stat a fost denunțat
Uniunea Europeană a condamnat vineri acţiunile Turciei în largul Ciprului în cadrul conflictului legat de exploatarea zăcămintelor de gaze, acuzând Ankara că „agravează” tensiunile, transmite AFP, potrivit Agerpres.
În repetate rânduri, cei 27 au îndemnat Turcia să pună capăt forajelor de exploatare a gazelor şi petrolului în largul insulei pentru că încalcă zona economică a Ciprului, membru al Uniunii.
În urmă cu câteva săptămâni, UE a blocat bunurile şi a interzis intrarea a doi cetăţeni turci implicaţi în operaţiuni, dar Ankara a persistat.
„Deplângem că Turcia nu a reacţionat la numeroasele apeluri ale Uniunii Europene pentru a înceta astfel de activităţi şi reiterăm apelul nostru ca Turcia să dea dovadă de reţinere, să renunţe la acest gen de acţiuni şi să respecte suveranitatea şi drepturile suverane ale Ciprului”, au insistat cei 27 de miniştri de externe ai UE într-un comunicat comun.
Miniştrii au salutat eforturile cipriote în vederea negocierilor asupra diferendului, declarând, în acelaşi timp, că „recenta escaladare a acţiunilor Turciei merge din păcate într-o direcţie greşită”.
Nava turcă Yavuz forează în largul Ciprului de la sfârşitul lunii trecute. Ministrul turc al energiei, Fatih Donmez, a afirmat joi că lucrările nu se vor opri.
„Turcia îşi continuă activităţile de foraj şi seismice în estul Mediteranei fără nicio întrerupere”, a explicat joi Fatih Donmez agenţiei oficiale Anadolu.
Importante zăcăminte de gaze au fost descoperite în adâncul Mării Mediterane, revendicate simultan de Cipru şi Turcia.
Ankara susţine că activităţile sale de foraj petrolier sunt în acord cu dreptul internaţional şi a declarat că aliatul său, Republica Turcă a Ciprului de Nord – nerecunoscută de comunitatea internaţională -, urmează să primească o parte din beneficii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!