Actualitate

Cutremurul de sâmbătă seară poate avea replici timp de câteva zile

„Este o activitate seismică normală şi asteptată. De obicei, cutremurele crustale de peste cinci grade, cum a fost cel de aseară, sunt însoţite de replici. Perioada în care acestea apar poate fi şi ceva mai lungă. Noi înţelegem prin replici tot ce se întâmplă după. Condiţia este ca aceste evenimente să fie înregistrate în aceeaşi zonă. Perioada poate fi de ordinul câtorva zile, chiar dacă se vor rări" , a explicat directorul ştiinţific al INFP.

Mircea Radulian a mai spus că replicile înseamnă o „reechilibrare a zonei, a tensiunii din Vrancea".

„Replicile pot fi pe câteva zile distanţă. În general, există o relaţie între cât de mare a fost cutremurul şi câte replici apar şi pe ce durată. Altfel spus, cu cât cutremurul este mai mare, cu atât te astepţi la mai multe replici şi la o durată mai mare în care acestea pot să apară", a concluzionat Mircea Radulian.

Seismul de sâmbătă seară din Vrancea, cel mai mare înregistrat în ultimii zece ani în România, a avut magnitudinea de 5,7 grade pe scara Richter şi s-a produs la o adâncime de 39 de kilometri.

Cutremurul a avut, până acum, cinci replici de minimum 2,5 grade, ultima dintre acestea, de 2,7 grade, fiind înregistrată duminică la ora 12.16.

Din cauza seismului de sâmbătă seară, alimentarea cu energie electrică a fost afectată în mai multe localităţi din judeţul Galaţi.

Serviciile de ambulanţă din Vrancea au primit mai multe apeluri pentru atacuri de panică, iar funcţionarea unor reţele de telefonie mobilă a fost afectată temporar.

Cutremurul de 5,7 grade a fost resimţit şi în Republica Moldova şi Bulgaria.

Directorul INFP, Constantin Ionescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că acest seism a fost unul oarecum atipic pentru zona Vrancea, din punct de vedere al adâncimii mici la care s-a produs şi din acest motiv a fost resimţit relativ puternic. „De regulă, în această zonă seismică avem cutremure de adâncimi de 90 până la 140 de kilometri", a explicat Ionescu.

Sursa: Mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *