DA a părăsit dialogul social lansat de guvernare
Anunțul lui Năstase a venit în momentul când Vlad Filat tocmai începuse un discurs. Reprezentanții platformei DA au părăsit sala după ce au prezentat revendicările „Consiliului Marii Adunări Naționale”. Ei au dat conducerii țării două zile pentru a lua în considerare revendicările înaintate și a începe să le aplice. Solicitările cuprind demisia șefilor CNA, CNI, SIS, dar și a altor instituții. La rândul lor, Marian Lupu (PD) și Mihai Ghimpu (PL) au respins ideea unor alegeri anticipate avertizând ca acestea vor duce la abolirea Acordului de Asociere și federalizare.
Amintim că premierul Valeriu Streleț, președintele Nicolae Timofti și spicherul Adrian Candu au organizat Forumul Public pentru lansarea dialogului cu privire la semnarea Pactului Social „Pentru Moldova”. Printre invitați s-au numărat liderii Platformei Civice „DA”, jurnaliști și liderii alianței de guvernare. De notat faptul că marele absent al eveniementului a fost vicepreședintele și finanțatorul PDM, Vlad Plahotniuc.
Timpul.md