CSI / Rusia

Dacă procesul de pace va eşua, Ucraina este pregătită să se apere militar, susține Poroșenko

"Trebuie să consolidăm liniile noastre de apărare, să întărim armata", a adăugat Poroşenko, evocând în acest scop achiziţia unor "echipamente" de la partenerii occidentali.

"Trebuie să ne dotăm cu toate cele necesare: echipamente de supraveghere, radare", a adăugat preşedintele ucrainean.

În cursul unei vizitei a lui Poroşenko în Statele Unite, Casa Albă a anunţat deblocarea unui ajutor în valoare de 46 milioane de dolari pentru echipamente şi instruirea forţelor ucrainene. Administraţia preşedintelui american Barack Obama a respins ideea de a livra arme Ucrainei şi a apreciat că acest fapt "nu va permite să fie schimbat echilibrul de forţe faţă de separatişti".

Poroşenko s-a referit, de asemenea, la întâlnirile sale cu omologul său rus, Vladimir Putin, apreciind că "fără aceste întâlniri, nu ar exista procesul de pace actual".În acest context, Kremlinul a apreciat anterior că Poroşenko a "început să înţeleagă" că nimeni nu are nevoie de acţiuni militare, însă cei care fac parte dintr-un "partid al războiului" sunt în continuare influenţi.

Potrivit Kremlinului, autorităţile de la Kiev şi separatiştii au ajuns în situaţia care a fost la începutul acestui an, însă "războiul s-a soldat cu mii de morţi, răniţi şi mii de refugiaţi ucraineni".

Administraţia de la Kiev şi liderii rebelilor proruşi au semnat, vineri seară, un memorandum care prevede o serie de măsuri pentru detensionarea crizei, inclusiv crearea unei zone demilitarizate pe linia frontului separatist.

Reamintim că, sâmbătă, 20 septembrie, Kievul a eliberat 38 de insurgenţi proruşi în schimbul unui număr egal de militari ucraineni capturaţi de rebeli.

sursa: mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *