– Pe de-o parte, nu se prea văd… Pe de alta, se văd, dar nu se mai înţelege nimic. Nu se văd, pentru că în acest moment Europa are o problemă internă fundamentală, aflându-se la o cotitură şi trebuind să decidă cum va arăta ea de aici încolo. Ceea ce vedem noi „în scenă” – criza economică – e doar un aspect al problemei. Căci criza economică este, astăzi, „gestionată”, nu „soluţionată”. Gestionarea e un proces mai degrabă economic, soluţionarea – unul politic. Suntem în pragul unor decizii politice fundamentatele care să ducă UE – sau nu! – dincolo de Tratatul de la Lisabona, deci spre federalizare. Aici e cheia. Aşa că problema RM, a Estului în general, este una care se vede foarte greu. Mai adăugaţi aici crizele din Orientul Mijlociu, relaxarea Americii şi veţi avea tabloul complet. Iar cei care mai urmăresc situaţia de la Chişinău sunt derutaţi şi confuzi de aceste mişcări incoerente de pe scena politică. Nici Chişinăul nu îi ajută deloc pe potenţialii lui susţinători!

– Cum a ajuns R. Moldova în asemenea criză?
– E mult de vorbit aici… Cauzele profunde ţin de un anumit tip de educaţie politică, de experienţă, care se dobândesc în timp şi pe care elita politică de la Chişinău nu a reuşit să le asimileze în doar 20 de ani de experienţă statală, mai ales că nu e chiar atât de simplu să guvernezi într-o democraţie şi într-o coaliţie. În plus, nu a existat la Chişinău un Acord de tipul celui semnat la Snagov de către toţi liderii politici din România şi în care toţi şi-au asumat consensul euroatlantic. Astăzi în RM nu există niciun consens pentru vreun obiectiv comun! Două ar fi cauzele punctuale: declaraţia că „mafiotizarea” e mai periculoasă decât comunismul şi, implicit, transferul responsabilităţii alegerii preşedintelui de la Opoziţie la Putere. Adică, nu comuniştii erau vinovaţi şi responsabili că nu aleg preşedintele, ci… tot liderii Alianţei! După acest moment, filmul s-a rupt, duşmanul a fost căutat în interiorul Alianţei de guvernământ, iar PCRM nu mai avea decât să mimeze „responsabilitatea” şi negocierile, şi să arate cu degetul la neputinţele Alianţei. Într-un cuvânt, să se bucure! După asta a urmat tot ce am văzut şi mai vedem încă: sofismele preşedintelui neutru, acuze reciproce între membrii AIE etc.

Preşedintele neutru e bun într-o lume ideală

– De ce credeţi că nu este bună soluţia cu preşedintele neutru?
– Nu spun că nu ar fi bună, într-o lume ideală, dar în lumea reală – nu. Pentru că nimeni nu ştie ce înseamnă asta… Când este cineva neutru? Din ce moment? Când cineva nu are carnet de partid? Şi aşa mai departe… Dacă Voronin îşi depune carnetul de partid, când devine neutru? Păi dacă devine imediat, hai să îl alegem preşedinte, că am avea voturile! Şi putem pune aici placa cu Deng Xiaoping al RM – că generalul e la final de carieră, că nu mai are interese politice, că asigură echilibrul dintre Vest şi Est etc. Oricând se vor găsi voci care să „argumenteze” chestiunea asta… Dar, lăsând gluma la o parte, problema de fond e în altă parte, şi anume, că aceste discuţii au suspendat responsabilitatea comuniştilor care trebuiau – la unison, de către politicieni şi de presă – făcuţi vinovaţi de nealegerea preşedintelui, de lipsa de responsabilitate, de declanşarea unor noi alegeri etc. Duşmanul extern nefiind definit, Alianţa a început să îl caute în interior. Greşeală tactică esenţială! Când deschizi cutia Pandorei, nu poţi pretinde să rămâi inocent… Mai ales că acest război a condus la pierderea unor repere esenţiale. Vedem că cei care vreme de zece ani şi-au asumat rolul de ciomăgari de presă ai comuniştilor împotriva României devin acum inocentaţi şi parteneri agreaţi ai unora în războiul intern al Alianţei! E cam mult şi mirosul e neplăcut… Păi dacă nu comuniştii sunt duşmanul numărul unu – inclusiv ca generatori de mafiotizare a republicii – şi dacă oamenii lor din presă sau din altă parte pot deveni „tovarăşi de drum”, care a mai fost scopul să luptăm cu ei?!.

– Ce s-a schimbat după ultima şedinţă a Parlamentului şi prezentarea Raportului procurorului general?
– Multe s-au schimbat, deşi nu toate sunt vizibile. Cred că vom asista la o modificare de atitudine şi strategii din partea tuturor actorilor politici. Am văzut o schimbare de atitudine faţă de problema schimbării procurorului, care a părut mult mai sigur pe el în faţa Parlamentului, aşa cum am văzut şi o anumită timiditate din partea unor actori politici care iniţial au cerut demiterea lui Zubco… Este clar că s-a jucat un episod important în lupta pentru poziţii în interiorul AIE. Săptămâna viitoare, cu ocazia întâlnirii dintre liderii Alianţei, vom putea evalua mai bine ce s-a întâmplat.

– Cum interpretaţi alegerea lui Reşetnicov în funcţie de vicepreşedinte al Parlamentului?
– Ca un semnal al comuniştilor că omul lor de încredere nu e neapărat cel mai bine cotat în sondaje. De ce nu a fost Dodon sau Greceanîi? În plus, s-a arătat clar că fracţiunea din imediata apropiere a lui Voronin ia deciziile în partid. Ei au puterea deocamdată. Nu ignor aici nici dimensiunea simbolică a alegerii. Omul care a girat din funcţia lui tot războiul împotriva României în aprilie 2009 – blocaje, introducerea vizelor, acuze, închiderea frontierelor, expulzarea diplomaţilor etc. – este astăzi considerat persoana cea mai de încredere a PCRM şi aşezat în cea mai înaltă funcţie pe care o au acum comuniştii la dispoziţie! E un semn de reformă profundă la comunişti…

Este simplu să fii generos şi rezonabil cu funcţiile altora…

– Mai are şanse Alianţa să se menţină la putere?
– Mai are. Şansele AIE sunt invers proporţionale cu orgoliile liderilor. Dar cred că poate fi găsită o soluţie, mai ales că AIE are acum un aliat secret – grupul comuniştilor ce ar fi fost dispuşi să coopereze cu Alianţa. Aceştia – probabil că în jur de patru – sunt acum sub o intensă presiune. Ei trebuie să decidă, dar nu au toate cărţile în mână. Bănuiesc că şi Voronin le ştie intenţiile – deci, în cazul unor alegeri anticipate, ei nu au nicio garanţie că vor mai fi pe liste. Şi astfel vor pierde tot! Acuzaţia de „colaboraţionism” e suficientă să fii eliminat de acolo. Deci, sabia lui Damocles e deasupra capetelor lor şi vor trebui să decidă rapid. Dacă o vor face, AIE are toate şansele să continue pentru trei ani, cu condiţia ca după şedinţa Parlamentului de vineri spiritele în Alianţă să se liniştească şi să fie repuse săbiile în teacă. Până când? Vom vedea. Important e să trecem acum Rubiconul.

– Preşedintele ar putea fi ales dintre disidenţii de la PCRM?
– Nu văd cum. Să pretinzi la o asemenea funcţie ar fi absurd, cinic şi ironic. Cine va veni cu această propunere în cadrul Alianţei? Este ironic că, până acum, această propunere a venit mai ales de la cei care aveau funcţiile asigurate în AIE! Aşa e simplu… Eu am o funcţie, voi, ceilalţi, cedaţi una pentru preşedintele „neutru”. Ar fi fost normal că, dacă unul dintre membrii AIE credea cu adevărat în soluţia „neutralităţii” prezidenţiale, mai ales un „neutru” roşu, să cedeze el funcţia lui din AIE! Adică, nu este normal ca Marian Lupu să vrea preşedinte neutru, dar el să rămână spicher! Sau, la fel, Vlad Filat sau Mihai Ghimpu… Este simplu să fii generos şi rezonabil cu funcţiile altora. În plus, nu îmi pot imagina liberalii votând un „neutru” roşu, indiferent ce explicaţii s-ar găsi, pentru că nu ar fi decât reiterarea alegerilor lui Voronin din 4 aprilie 2005. Am asista în 2011 la revenirea unui comunist în funcţia de preşedinte, dar de data asta cu voturi liberale… Viaţa politică nu se termină azi în Moldova şi nu cred că PL îşi poate permite un asemenea vot, ce ar pulveriza orice reper moral în viaţa politică din stânga Prutului.

O revenire la putere a comuniştilor ar însemna un soi de îngheţ pe Prut

– Şi atunci, vom avea anticipate?
– Dacă disidenţii din PCRM vor vota preşedintele fără să pretindă una dintre cele trei funcţii ale AIE, nu vor fi noi alegeri. Anticipatele complică lucrurile. Dacă le declanşezi fără reformă constituţională, atunci trebuie să îţi asumi consecinţele: instabilitate, blocarea reformelor, plus o situaţie asemănătoare după alegeri. Cine le doreşte cu adevărat? Probabil că PCRM, mai ales că are destul material electoral, mai ales după Raportul procurorului, care le-a oferit muniţie în campania electorală berechet. Nici nu contează cât adevăr e acolo – contează că materialul există. Şi nu e deloc întâmplător că PCRM a vrut să obţină, după şedinţa Parlamentului, şi detaliile din acel Raport. Dar şi la comunişti e o problemă – cum spuneam, grupul acela disident ce ar putea înclina balanţa. Nici PD nu cred că insistă prea mult pe anticipate, reputaţia democraţilor fiind ştirbită prin implicarea numelui lui Vlad Plahotniuc într-o serie de campanii de presă. Nu ştiu dacă financiar vor putea compensa asta.

Liberalii ar fi cel mai puţin afectaţi de anticipate, mai ales că au în portofoliu un lider de mare perspectivă – Dorin Chirtoacă. În ceea ce priveşte PLDM, au handicapul unui proiect eşuat în cadrul AIE, pentru că nu au reuşit să dea jos procurorul; mai mult, sunt acum expuşi de Raport, care va fi material electoral. Dar eu cred că alta e grija lui Vlad Filat acum. În eventualitatea anticipatelor, nu are nicio garanţie că el le va organiza! El poate fi demis de o majoritate ad-hoc, PCRM plus PD. Sigur, atunci ar putea juca rolul de victimă în campanie, dar nu cred că electoratul apreciază asta foarte mult. Când ai plecat într-un război împotriva tuturor şi nu ai reuşit mare lucru, ba ai pierdut şi funcţia de premier, e greu să speri că electoratul va aprecia asta…

– Ce garanţii există că, după alegerea eventuală a lui Lupu ca preşedinte, nu se va face o coaliţie roş-albastră pentru guvernare?
– Nu există sută la sută. Dar ar fi un gest sinucigaş pentru Lupu şi… pentru RM, care e obligată să respecte un Acord cu Banca Mondială, având nevoie de finanţare externă. Nu ar fi însă un dezastru pentru PLDM şi PL. E greu să guvernezi în condiţii de criză, după o trădare evidentă, cu o imagine externă făcută praf şi cu o opoziţie consistentă. Şi-apoi, la ce ar folosi asta PD care, în cazul în care ar avea şi preşedintele, s-ar simţi mult mai protejat în AIE?

– Cum va reacţiona România în cazul schimbării puterii de la Chişinău? Va ajuta RM în orice condiţii, indiferent de guvernare?
– Cine spune asta, ar trebui să o facă pe banii lui, nu ai contribuabilului român! Nu poţi pretinde că cetăţenii României sunt masochişti şi că trebuie să plătească pe cineva care îi înjură cotidian… Nu văd cum relaţiile dintre cele două maluri vor fi la fel, pentru că nu e vorba doar de politicieni, ci şi de electorat. O revenire la putere a comuniştilor ar însemna un soi de îngheţ pe Prut, dar de data asta unul ignorat de Bruxelles sau Washington, pentru că, din fericire sau din păcate, lumea e ocupată acum cu mize mult mai serioase.

– Vă mulţumim pentru interviu!