„De la divinizarea umanului la umanizarea divinului”

Expoziţia încadrează 57 de lucrări de pictură şi grafică din patrimoniul MNAM, realizate de autori din mai multe ţări europene: Franţa, Germania, Italia, Olanda, Anglia, Rusia ş.a., datate cu sec. XVI-XIX. Este o expoziţie tematică, iar lucrările prezentate au drept laitmotiv subiecte religioase, ale căror autori au folosit drept sursă de inspiraţie, în mare parte, Vechiul Testament şi Noul Testament.
În decursul existenţei sale milenare, creştinismul a îmbogăţit considerabil atât sferele cultural-artistice, cât şi cele ale vieţii cotidiene. Având o poziţie bine consolidată, religia creştină a transformat, înainte de toate, lumea interioară a omului, reflectându-se direct şi asupra artei.
Arta creştină a existat dintotdeauna sub două forme – bisericească şi laică, prima fiind destinată obiectivelor de cult, iar ultima – publicului larg, reprezentând creaţia unor artişti laici.
Lucrând asupra temelor religioase, folosind drept sursă Biblia, artiştii, uneori, au impregnat în lucrările lor propriile viziuni şi emoţii, aşa încât acestea erau departe de spiritul religios, dar, în schimb, includeau o imensă încărcătură etică şi morală.
Cercetând esenţa artei religioase în general şi a celei creştine în special, criticii de artă şi filosofii au evidenţiat principala ei particularitate: capacitatea de a vizualiza prioritatea creaţiei divine asupra existenţei, a veşniciei asupra temporalului, a liniştii asupra agitaţiei, a măreţei seninătăţi asupra zădarnicei. Astfel, în majoritatea lucrărilor de artă creştină sunt reflectate temele eterne ale omenirii: binele şi răul, fidelitatea şi trădarea, adevărul şi minciuna.