Carte

DEBUT ÎN CRITICĂ: Inna Satâri şi Virgil Botnaru

Inna Sâtari, masterandă, anul II, Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Chişinău

Scriind o literatură ce vine din literatură, Anatol Moraru, profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bălţi, ne aduce o literatură predominant urbană, adesea ne prezintă mediul universitar raportat la cel social din Bălţi prin intermediul unei ironii delicate. Nu mă tentează este un volum revelator, capabil de-a energiza spiritele în jocul intertextelor. Maniera sa de a scrie este una excitantă, după cum remarca şi criticul literar Nina Corcinschi. În opera lui Moraru fiecare cititor se regăseşte în cel puţin una din povestiri, căci scriitorul se inspiră din viaţa cotidiană, îmbinând cu naturaleţe realul cu imaginarul. Cât priveşte specificul cărţii lui Anatol Moraru apărută în 2011 la Editura Cartier, aceasta e un fel de labirint al evaziunii în complexitatea vieţii. Ironia e o modalitate de depăşire a situaţiilor încurcate sau grave, dar unele dintre acestea nu încetează să fie comice, cum comice rămân şi unele dintre acţiunile personajelor.

Frazele din volumul de povestiri Nu mă tentează curg fluid. Cele treisprezece povestiri se citesc dintr-o respiraţie, cu zâmbetul pe faţă şi neapărat este nevoie de a lua o pauză pentru a reflecta asupra celor citite, căci de fiecare dată descoperim printre rânduri fire de nisip ce incomodează cu acele ironice, în care se camuflează o morală sedusă de complexele sociale.

Noul volum al lui Anatol Moraru a fost aşteptat cu nerăbdare, pentru că cititorul se aştepta ca acesta să aducă ceva nou în literatura basarabeană. Şi nu s-a înşelat. În cartea lui Anatol Moraru am descoperit un stil dinamic, o nouă temă, un mod de exprimare original, o structură ludică, un sarcasm lucid şi o nouă viziune asupra existenţei umane dintr-un orăşel de provincie.

În acest sens, prozatorul Anatol Moraru a reuşit să transporte în acest volum, cum zicea cineva, „vigoarea esenţei”, de care duce lipsă proza noastră. Această carte are o individualitate foarte distinctă. După spusele lui Vladimir Beşleagă, fiecare povestire a sa reia o istorie, o întâmplare sau eveniment într-un stil accesibil şi bine cizelat. Cât priveşte impresiile primilor cititori asupra volumului, e că Anatol Moraru a creat o literatură pentru toate categoriile de vârstă, aceeaşi povestire fiind accesibilă atât cititorului adolescent, cât şi celui care deja e albit de ani, adică tuturor celor care încearcă să descopere în fiecare cuvânt o nouă conotaţie.

,,NU MĂ TENTEAZĂ’’

Virgil Botnaru, masterand la Facultatea de Litere, Universitatea „Alecu Russo” din Bălţi

Devenit o voce cunoscută deja în arealul literelor româneşti, datorită scrierilor în proză şi exerciţiilor critice, semnate în paginile revistelor de cultură sau constituind volume aparte, Anatol Moraru ne surprinde plăcut şi de această dată cu un proaspăt volum de povestiri întitulat Nu mă tentează. Constituită din 13 texte, cartea prezintă abisurile şi experienţele unor făpturi umane, pe care (ano)timpul naraţiunii i-a identificat în ipostaza unor comisari de poliţie, avocaţi, vânzători de ficţiuni sau figuri ce populează spaţii academice şi din lumea literelor. Desfăşurată în ritmuri bine temperate, mizând pe aluzii fine şi creionări plastice de chipuri şi caractere, Nu mă tentează începe cu nuvela A treia odisee, sau , cum ne vine să-i zicem altfel, dumnezeiasca întoarcere, în care observăm evocarea părinţilor, în mod special, a la Vieru vorbind, făptura mamei şi se încheie cu Un cal putere, în care naratorul insistă să-şi asume pe cont propriu aventura drumului. De la un capăt la altul, cartea surprinde manifestările firii umane cu aspectele ei mai mult sau mai puţin impresionabile, subiectele şi realităţile naraţiunii fiind prezentate cu un ochi lucid, ironic atunci când e cazul, or, naratorul e şi el o voce, căreia hărăzit i-a fost să-şi ducă existenţa în această lume recognoscibilă.

Nuvela ce împrumută titlul volumului scoate le rampă un personaj persiflator, cu vădite cunoştinţe şi talent în ale literelor (ce aminteşte întrucâtva, prin statut şi localizare, de romanul Turnătorul de medalii), care se amuză şi impresionează totodată prin maniera de a revedea şi redefini literatura predecesorilor, incluzându-le într-un alt tipar de viziune. Având la bază un amănunt din imediata vecinătate (replica unui măcelar de succes), cel vizat renunţă la o eventuală trudă pe câmpul literaturii şi din pricina felului cum este văzut scriitorul azi în societate, motiv pe care-l observăm resetat şi în Toţi sunt unu…

Ironia, care pare a fi specialitatea casei în prozele lui Anatol Moraru, îşi face simţită prezenţa şi în volumul de faţă, iradiind dinăuntrul onomasticii: Grigore Friptuleac, Petru Insectă, al replicilor sau al descrierilor.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *