Actualitate

Decizie neașteptată a autorităților după ce o femeie a căzut într-o gură de canalizare fără capac

Potrivit unui comunicatului de presă al furnizorului de apă, specialiștii întreprinderii care au mers la fața locului au constatat că cineva a încercat să fure capacul, deplasându-l de la locul său. Poliția a fost sesizată. „Apă-Canal Chişinău” anunță în comunicat că va acoperi cheltuielile de spitalizare a femeii accidentate.

Potrivit întreprinderii, în ultima perioadă se atestă o situație alarmantă în legătură cu furtul capacelor de fontă de la gurile de canalizare. Ca rezultat, apar pericole de accidentare pentru pietoni. Furnizorul de apă, împreună cu organele de drept întreprind măsuri de anticiparea a acestor acțiuni, dar fără implicarea cetățenilor situația nu se poate schimba. „Apă-Canal Chişinău” face apel repetat către toți consumatorii să sesizeze cazurile de furt al capacelor.

Potrivit furnizorului, în perioada 1999-2016, au fost sustrase peste patru mii de capace, iar prejudiciul cauzat întreprinderii este de aproape cinci milioane de lei. Pentru achiziţionarea unei trape din fontă se cheltuie în jur de 1300 de lei. Acoperirea căminurilor de vizitare cu capace din beton armat rămâne o metodă frecvent utilizată, fiind mai ieftină, deşi nu atât de eficientă.

În municipiul Chişinău sunt circa 100 de mii de căminuri, care sunt acoperite cu trape din fontă sau capace din beton armat. 20 de mii sunt în gestiunea furnizorului de apă, restul sunt la balanța altor întreprinderi.

Locuitorii pot semnala lipsa trapelor sau tentativele de sustragere a acestora la numerele de telefon: 022-25-66-66, 022-85-77-77. De asemenea, aceştia pot să scrie un mesaj pe adresa de e-mail a întreprinderii: acc@acc.md. 

TIMPUL.MD


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *