Festivitățile anunțate de autorități cu această ocazie nu vor estompa dezamăgirile noastre. E greu să te bucuri de o zi atât de importantă din istoria noastră recentă, când o treime din populația țării a luat calea pribegiei în căutarea unui trai decent; când economia țării, exploatată de monopoluri și scheme tenebre, îi sărăcește pe moldoveni; când statul de drept e putred de corupt; când justiția îi protejează pe marii corupți; când armata rusă staționează în continuare ilegal pe teritoriul țării; când țara e sfâșiată de separatism; când autoritățile constituționale subvenționează regimul separatist de la Tiraspol; când Limba Română nu-și are locul meritat în Constituția țării, etc..
Idealurile enunțate de Declarația de Independență au fost desacralizate, tranzacționate, ignorate sau trădate de mai toate guvernările și generațiile de politicieni, care s-au perindat în țara noastră până în prezent. Iar o bună parte a clasei noastre politice, nostalgică după vremurile sovietice și auto-declarată statalistă doar după ce independența a devenit un fapt împlinit, a făcut tot ce-i stă în puteri pentru a discredita și a da uitării Declarația de Independență în memoria colectivă a moldovenilor/românilor dintre Prut și Nistru.
Pentru a-și atinge scopul lor infam, ”stataliștii de sorginte leninistă” nu au ezitat să lase pradă focului actul original al Declarației de Independență, în timpul protestelor din aprilie 2009, care au răvășit sediul Parlamentului de la Chișinău. Nu cred că a fost un simplu și regretabil accident. Dimpotrivă, sunt convins că a fost un act premeditat, un sacrilegiu. Vă întrebați de ce?
Pentru că prin Declarația de Independență votată la 27 august 1991, moldovenii au cucerit două drepturi esențiale, inalienabile, pentru viitorul lor, două drepturi deloc pe placul fostei metropole sovietice și acoliților săi de la Chișinău: 1) Să construiască un stat suveran, independent, dar și democratic; și 2) Să hotărască prezentul și viitorul acestui stat fără nici un amestec din afară în conformitate cu ”idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”.
În esență, aceste două drepturi fac din Declarația de Independență a Republicii Moldova un adevărat testament lăsat nouă și viitoarelor generații de părinții noștri. Întrebarea zilei este, totuși, dacă noi mai suntem în măsură să realizam aceste idealuri sacre, dacă ne mai putem ridica la înălțimea aspirațiilor părinților noștri.
La 11 iulie 2021, am demonstrat cu toții că nu suntem indiferenți de testamentul independenței noastre, că ne pasă de viitorul Republicii Moldova și de noi înșine. Ne-am mobilizat, ne-am unit și am ales o nouă clasă politică, tânără, integră și, sper, ambițioasă pe măsura idealurilor Declarației de Independență, care este, în fond, chezășia viitoarelor noastre împliniri naționale.
Acest lucru mă face să privesc cu optimism spre viitor și, la fel ca și mulți concetățeni, la 27 august, voi celebra idealurile Declarației de Independență înscrise lapidar în memoria noastră colectivă. Iată de ce ele nu vor arde niciodată, iată de ce ele sunt perene și vor dăinui mereu în inimile și gândurile noastre.
* Acest editorial a fost scris pentru Newsletter-ul „Sinteze și Dezbateri de Politică Externă”, elaborat Friedrich-Ebert-Stiftung împreună cu Asociația pentru Politică Externă. Newsletter-ul este parte a proiectului comun „Dialoguri de politică externă”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
