Declarația deputaţilor din Primul Parlament cu privire la împlinirea a 30 de ani de la votarea Declarației de Suveranitate a Republicii Moldova
După trei decenii de la proclamarea Suveranității Republicii Moldova , noi, votanții acestui document epocal, constatăm cu profundă îngrijorare că cele mai importante deziderate ale Declarației de Suveranitate au fost compromise. Șansa istorică, pe care am oferit-o următoarelor generații de politicieni, prin valoarea conceptuală, politică și strategică a Declarațiilor de Suveranitate și de Independență, a fost ratată. În consecinţă, asistăm la o disoluție catastrofală a instituțiilor de bază ale statului, care au fost create pentru a asigura suveranitatea poporului și drepturile cetăţenilor.
Implozia URSS a venit din interior, pe fundalul a două crize mondiale și regionale de proporții. Pe de o parte, a început destrămarea marilor imperii, pe de alta, în a doua jumătate a secolului trecut se atestă un faliment latent al sistemului economic socialist și al ideologiei comuniste. Ceea ce pentru actualul președinte rus a însemnat «cea mai mare catastrofă geopolitică și umanitară a secolului 20» , pentru popoarele ocupate de către Imperiul Rus (mai întâi ţarist și apoi sovietic), a fost o șansa istorică de a porni pe calea salvării identității naționale, edificării unor state naționale democratice și aderării la alte spații valorice și civilizaționale.
Votanții Declarației de Suveranitate au pus bazele politico-juridice pentru adoptarea unei noi Constituții și edificarea instituțiilor menite să reprezinte interesele cetățenilor și să integreze statul în aria valorică a civilizației occidentale. Statul de drept, supremaţia legilor naţionale, cetăţenie şi politică externă proprie, separația puterilor, economie de piață funcțională, dreptul asupra resurselor naturale și integrarea europeană au fost dezideratele cu valoare testamentară, incluse în textul Declarației de Suveranitate.
Din păcate, viziunea politică a Primului Parlament, expusă foarte clar în Declaraţiile de Suveranitate şi Independenţă, căile de dezvoltare ale Republicii Moldova, trasate în documentele de bază juridice, economice, sociale, educative, culturale şi ecologice, nu au fost preluate ca cea mai preţioasă moştenire de către Parlamentele de după 1994, fiind excluse în mod premeditat, subversiv şi anticonstituţional din programele lor de guvernare. În rezultat, timp de un sfert de veac am asistat la degradarea continuă a clasei politice, a transformării partidelor în proprietatea unor clanuri oligarhice şi lideri mărginiţi, în coruperea masivă a justiţiei, în confiscarea presei independente de către grupările de la putere şi excluderea definitivă a responsabilităţii şi moralei din politică. Formarea unui cadru juridic deformat în selectarea candidaţilor pentru preşedinţie, parlament şi guvern, modelul electoral neperformant şi anacronic, dezinformarea şi manipularea electoratului, au asigurat accesul în instituţiile fundamentale ale statului ale unor indivizi corupţi şi ale unor grupări obscure, care utilizează bugetul de stat în interesul lor personal, pentru a se îmbogăţi şi a se menţine la putere, fără a se îngriji de populaţia sărăcită şi de modernizarea R. Moldova.
În ultimii ani, situația s-a agravat prin faptul că importanți decidenți politici, în frunte cu şeful statului, negociază cu fostul centru colonial Suveranitatea și Independența noastră, trădând interesul național în favoarea ambiţiilor imperiale ale Kremlinului. Pe acest fundal de trădare, se produce disoluția și criminalizarea instituțiilor statului, care sunt instrumentele de bază ale exercitării puterii poporului. Acaparate de Igor Dodon, Preşedinţia, Parlamentul și Guvernul sunt infectate puternic de corupţie, incompetenţă şi trădare, înstrăinându-se iremediabil de interesele naţionale şi de problemele cetăţenilor.
Degradarea intelectuală a corpului legislativ, a instituției prezidenţiale şi a celei guvernamentale, migrația interminabilă şi târgul de deputaţi din Parlament, nerespectarea procedurilor democratice, lipsa unui sistem de echilibru, care ar oferi garanții tuturor opțiunilor politice, nivelul dezastruos al creației legislative şi culturii politice, caracterul profund demagogic al discursului politic, — toate acestea au descalificat Legislativul, transformându-l într-o mașină de vot pentru realizarea intereselor clanurilor de la putere.
Guvernul, dincolo de încercarea disperată de a-și crea aparențe tehnocratice, este o unealtă docilă a puterii personale a președintelui Dodon, care nici nu-și camuflează intenția readucerii Republicii Moldova la statutul de colonie de până la Declaraţia de Independenţă. Amatorismul în politica internă și trădarea interesului național în politica externă, ne-a transformat într-un stat marionetă, condus de către oligarhi şi populişti incompetenți, care țin populația sub limita sărăciei și care creează condiții favorabile pentru extinderea pandemiei de Covid-19.
Justiția, care ar trebui să asigure respectarea necondiționată a normelor legale și constituționale, inclusiv a principiilor Declarațiilor de Suveranitate și de Independență, s-a transformat în instrumentul şefului de stat şi al politicienilor de cel mai înalt rang pentru a promova interese străine, în detrimentul celor naționale și pentru a menţine un război interminabil între clanurile banditeşti pentru redistribuirea sferelor de influenţă, a bugetului şi a proprietăţilor de stat. În aceeaşi situaţie de slugărnicie se află şi holdingurile de mass-media emanate şi ataşate de reţelele corupte şi mafiote de la putere, reprezentate de Igor Dodon.
La cei 30 de ani de la proclamarea Suveranității, deputații Primului Parlament califică situația ca fiind una dezastruoasă și sensibilizează societatea asupra pericolului enorm de pierdere a tuturor cuceririlor dobândite prin implicarea și sacrificiul mai multor generații. Experimentele oribile, efectuate de către clanurile tenebre, care au confiscat puterea după 1994, se cer a fi curmate, folosind alegerile ca cel mai democratic mod de a aduce oameni responsabili, competenţi şi patrioţi în autorităţile locale şi centrale. Considerăm că alegerea unui alt Preşedinte al R.Moldova la 1 noiembrie 2020, poate servi un început de renaştere a instituţiilor prin reanimarea principiilor formulate în Declaraţiile de Suveranitate şi de Independenţă cu privire la Statul de drept, asigurarea libertăţilor fundamentale şi integrarea societăţii moldoveneşti în spaţiul ei național şi european.
Arseni A., Buga I., Bejenuţă P., Bastovoi A., Besleagă Vl., Carandiuc B., Culea C., Cernei D., Costas I., Dabija N., Drută M., Dolganiuc V., Druc M., Eremia I., Ghidirim Gh., Hioară Gh., Holban D., Lefter T., Macrinici T., Madan I., Maimescu Şt., Mărgineanu I., Mereuţă I., Miţcul I., Misail N., Moraru N., Munteanu P., Neagu I., Novac I., Negura I., Pârvan P., Poiată M., Palii I., Pascaru Vl., Reniţă Al., Sagin V., Saulea A., Todos N., Todoroi D., Tampiza C., Ţăranu An. , Vasilachi Ig., Zgardan V.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!