Prin Tratatul de pace de la Bucureşti din 16 (28) mai 1812, încheiat între Imperiul Otoman şi Imperiul Rus, partea de răsărit a Principatului Moldovei a fost anexată de către Rusia ţaristă, încălcându-se atât angajamentele părţii suzerane, cât şi a celei protectoare. Acest rapt a întrerupt procesul de dezvoltare firească în cadrul etnic şi cultural românesc a populaţiei din stânga Prutului, prin impunerea unui model străin de dezvoltare.
Timp de peste un secol, autorităţile ţariste au promovat între Prut şi Nistru o politică de izolare etnică şi culturală, de deznaţionalizare şi rusificare, ceea ce a împiedicat participarea plenară a Basarabiei la procesul de modernizare şi dezvoltare naţională pe care l-a traversat poporul român alături de celelalte popoare din Europa.
Ca urmare a dezmembrării Imperiului ţarist şi în baza dreptului istoric şi de neam, precum şi a dreptului popoarelor la autodeterminare, Basarabia s-a desprins de Imperiul Rus, prin crearea, la 2 decembrie 1917, a Republicii Democratice Moldoveneşti, prin proclamarea Independenţei la 24 ianuarie 1918 şi, prin votul Sfatului Ţării din 27 martie 1918, s-a unit cu România. Astfel, s-a declanşat procesul de reintegrare a Basarabiei în spaţiul identitar, politic, spiritual şi economic românesc şi european. Una din consecinţele acestui act istoric a fost salvarea populaţiei din Basarabia de ororile regimului totalitar comunist sovietic.
Dezvoltarea firească în cadrul teritoriului naţional a fost întreruptă de Pactul Hitler-Stalin din 23 august 1939 şi reanexarea Basarabiei la 28 iunie 1940 de către URSS, proces care a continuat politica imperială şi colonială rusă faţă de teritoriul dintre Prut şi Nistru.
Politica promovată de autorităţile sovietice de dezmembrare a României a continuat prin divizarea Basarabiei şi crearea în 1940 a unei construcţii statale artificiale – RSS Moldovenească, continuatoarea RASSM, instituită de regimul sovietic în 1924 în stânga Nistrului – şi crearea unei identităţi naţionale „moldoveneşti” distincte de cea română. Prin această politică, Uniunea Sovietică a amplificat procesul de alienare identitară, lingvistică, naţională şi ecleziastică a populaţiei dintre Prut şi Nistru, proces care îşi are originile în anul 1812.
Aceste politici imperiale au fost evaluate şi condamnate prin Hotărârea Parlamentului RSS Moldova din 23 iunie 1990 şi prin Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova din 27 august 1991.
Pornind de la dorinţa firească de restabilire a adevărului istoric, prin prezenta Declaraţie anunţăm crearea grupului de iniţiativă „Anul 1812”, care îşi propune să încurajeze elaborarea şi publicarea de monografii, studii şi documente, să contribuie la organizarea de manifestări cultural-ştiinţifice şi să iniţieze dezbateri publice în spaţiul mediatic pe această temă.
Declaraţia rămâne deschisă pentru a fi semnată de instituţii academice şi culturale, organizaţii non-guvernamentale, uniuni de creaţie şi persoane particulare.
Facem apel către mass-media să contribuie la mediatizarea iniţiativei noastre.
Grupul de iniţiativă:
Alexandru MOŞANU, dr. hab. în istorie, prof. universitar, membru de onoare al Academiei Române;
Andrei EŞANU, dr. hab. în istorie, prof. universitar, academician al Academiei de Ştiinţe a Moldovei;
Constantin TĂNASE, director, „TIMPUL de dimineaţă”;
Demir DRAGNEV, dr. hab. în istorie, prof. universitar, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei;
Mihai TAŞCĂ, dr. în drept, cercetător ştiinţific;
Gheorghe NEGRU, dr. în istorie, conf. universitar, preşedinte al Asociaţiei Istoricilor din R. Moldova;
Ion NEGREI, istoric, vicepreşedinte al Asociaţiei Istoricilor din R. Moldova;
Octavian ŢÂCU, dr. în istorie, conf. universitar;
Vlad MISCHEVCA, dr. în istorie, conf. cercetător;
Gheorghe PALADE, dr. în istorie, conf. universitar.
Chişinău, 15 mai 2011
