Integrare Europeană

Deputat UE: Moldova să primească mai multe fonduri pentru oameni, nu pentru politicieni

„Mesajul meu este clar: mai mulţi bani, dar mai multe condiţii, căci aceasta ajută oamenii; mai puţin spaţiu de manevră pentru politicienii care doar promit şi nu implementează”, a declarat oficialul într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.

Siegfried Mureşan a menţionat că Republica Moldova este cel mai mare beneficiar de fonduri europene pe cap de locuitor dintre toate statele din afara Uniunii Europene. Potrivit lui, beneficiile apropierii de UE sunt mari pentru oameni, sunt concrete, iar Acordul de Asociere cu UE dă posibilitatea de a acorda sprijin şi mai mare.

„Acum Curtea de Conturi a Uniunii Europene a făcut un raport a cărui concluzie este că banii puteau fi mai bine folosiţi. Să ne uităm doar la cele trei sectoare prioritare pe care se concentrează sprijinul acordat de UE, şi anume: reforma administraţiei publice, agricultura şi reforma poliţiei şi a grănicerilor. În aceste domenii în care oamenii cer pe bună dreptate progres, atâta cât văd eu lucrurile, mi se pare că se putea face mai mult, că procesul de reformă, de modernizare putea fi mai ambiţios”, a notat Siegfried Mureşan.

Europarlamentarul a mai spus că banii sunt mulţi, 780 de milioane de euro. Şi tocmai ştiind că Uniunea Europeană prevede să aloce şi în continuare mulţi bani Republicii Moldova, doar în aceşti şapte ani, între 2014-2020, fondurile pot fi, din nou, 746 de milioane de euro. „Tocmai fiindcă sunt mulţi bani, trebuie să ne asigurăm că aceşti bani sunt bine folosiţi, că se implementează reformele pe care oamenii le aşteaptă şi că Republica Moldova arată mai bine ca urmare a cheltuirii banilor europeni, şi nu la fel ca şi înainte”, a mai spus Siegfried Mureşan, subliniind că „banii trebuie să fie pentru oameni, nu pentru politicieni”.

Curtea Europeană de Conturi a publicat recent Raportul special „Asistenţa acordată de UE pentru consolidarea administraţiei publice în Republica Moldova”. S-a constatat că acordarea unor fonduri suplimentare ca stimulent nu a fost justificată pe deplin. Comisia Europeană ar trebui să îmbunătăţească modul în care utilizează condiţionalitatea, să stabilească condiţii clare şi indicatori de performanţă pentru a evalua mai bine rezultatele.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *