În săptămâna ce s-a scurs, publicul a avut parte de o manifestare plenară a Teatrului, Muzicii şi Dansului, aceste genuri ale artelor scenice regăsindu-se armonios şi în cele trei secţiuni tematice ale BITEI. Dar, să le luăm pe rând.
DANSUL. L-am pus primul deoarece, precum vă amintiţi, el a inaugurat Bienala, cu „Spărgătorul de nuci” în viziunea modernă a coregrafului Radu Poclitaru, în interpretarea Teatrului de Balet Modern din Kiev. Precum i s-a întâmplat de fiecare dată la Chişinău, extravaganta trupă a extravagantului Poclitaru a fost aplaudată îndelung şi frenetic – şi pentru faptul că se trage de la Chişinău (iar regretele că nu se mai află şi nu montează aici sunt încă vii), dar mai ales pentru spectacolul care ne-a încântat prin armonie şi frumuseţe.
Un alt spectacol din această secţiune s-a produs ieri la Filarmonica Naţională – Grupul ţigănesc „Dhoad” din India ne-a vrăjit cu muzică şi dans tradiţional din regiunea Rajastan. Şi tot dansul va încheia BITEI – ca şi acum doi ani, festivitatea de închidere va culmina cu un spectacol de dans flamenco, prezentat duminică, 30 mai, de Compania „La Lupi de Malaga” din Spania.
MUZICA. Sunetele au început să curgă încă de sâmbătă, când trompetele celebrei fanfare „Zece Prăjini” din România au inundat Palatul Naţional. Iar duminică, în ultima zi de festival, cunoscutul interpret de folclor autentic românesc Grigore Leşe din Ţara Lăpuşului va susţine un spectacol de excepţie împreună cu Ion Pop şi Grupul Folcloric „Iza”. Ei ne vor aduce „Hori şi Zâcăli moroşeneşti” la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”.
TEATRUL. Acesta s-a impus plenar vineri, acum o săptămână, în chiar prima zi „normală” de festival. Mai întâi a fost „România! Te pup.” al Naţionalului „Vasile Alecsandri” din Iaşi, apoi „Fraţii Karamazoff”, puşi în scenă de Alexandru Vasilache la Teatrul Rus „A. Cehov” din capitală. Bazat pe o piesă scrisă de Bogdan Georgescu la un work-shop şi care iniţial a avut zece minute, astăzi „România! Te pup.” în regia lui David Schwartz este un spectacol în toată legea. O oră şi jumătate de teatru în care personajele se zbat să plece din România. Publicul a umplut sala şi s-a delectat. Poate, şi pentru că dorinţa aceasta de „a scăpa cu orice preţ” e atât de actuală şi aici…
Teatru românesc, mai mult ca niciodată
Apropo, teatrul românesc de mult n-a mai fost atât de prezent la Chişinău. Sâmbătă, publicul a fost invitat, de aceeaşi trupă a Naţionalului ieşean, să vadă „Natură moartă cu nepot obez” – o poveste tragicomică despre o iubire imposibilă dintre un bărbat supraponderal şi o prostituată, pusă în scenă de compatriotul nostru Ion Sapdaru, o prezenţă constantă la BITEI, dar şi în cele mai de succes filme româneşti din ultimi ani. De această dată, Sapdaru a revenit acasă şi în ipostază de dramaturg, montându-şi propria piesă. Una care de asemenea are un destin tragicomic. Vorba e că „Natură moartă cu nepot obez” a fost desemnată drept cea mai bună piesă românească de teatru a anului 2008 de către UNITER. Dar, după doar două zile, ea a fost scoasă din premii, pentru că Ion Sapdaru o publicase, fără să ştie, la Chişinău”…
Tot cu două spectacole a venit în festival Teatrul „Odeon” din Bucureşti. Duminică, am avut parte de variaţiuni după Shakespeare – „Pyramus & Thisbe 4 You”, pentru care Alexandru Dabija s-a învrednicit de titlul Cel mai bun regizor la ultima Gală a UNITER; luni, au fost variaţiuni după Constantin Cheianu – spectacolul „În container”, realizat de Cristian Ban.
Şi „Sufletul. Puncte de veghere” de Dimitre Dinev, pus în scena Teatrului „Maria Filotti” din Brăila de către controversatul, dar şi extrem de solicitatul regizor Radu Afrim, a stârnit deopotrivă hohote şi lacrimi. Şi aici, bănuiesc, tot pentru că ne putem regăsi cu uşurinţă – chiar dacă, din fericire, mulţi dintre noi doar la modul ipotetic – printre personajele ce rătăcesc prin Europa în căutarea unei vieţi mai bune. E un fel de râsu-plânsu acest spectacol. Plin de situaţii şi replici groteşti, acesta ne amuză până la extreme pentru ca, apoi, să ne dea cu putere de pământ – „ăştia sunteţi chiar voi, nenorociţilor!”.
ÎN LOC DE P.S.
…Ieri-seară, Opera Naţională se pregătea de asediu – cel puţin, această stare se zvonise că va fi la „Cameristele” de Jean Genet, aduse la Chişinău de Teatrul lui Roman Viktiuk din Moscova. A fost sau ba? Urmează să aflăm.
Tot ieri seară am aflat că am pierdut un prieten, un om extraordinar – intelectualul portughez Paulo Eduardo Carvalho. I-am vorbit nu o dată despre Bienala de la Chişinău. Mi-a promis că va veni. Păcat că n-a ajuns.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
