Aseară am văzut-o fumând, stingheră şi luată de frig, pe un scaun galben din staţia noastră de troleu. Eu urcam în deal, iar ea privea în vale. M-a observat de departe şi, ştiind că am observat-o şi eu, mă aştepta cu toată expresia feţei întoarsă demonstrativ spre direcţia de unde veneam, pe când eu o făceam pe absentul şi abia atunci, când am trecut pe alături, am privit-o fugitiv, doar o frântură de secundă, pentru că nu puteam nici să o salut, dar nici să o ignor – din mai multe considerente.
Privirile ni s-au întâlnit: a ei – rece şi plină de un dispreţ afişat într-o formă exagerat de stridentă, a mea – falsă şi mimând indiferenţa.
Arăta ca de obicei. Înaltă şi slabă, frumoasă cândva, poate în altă stare şi în alte împrejurări, îmbrăcată şi azi curat şi destul de simplu, dacă trecem cu vederea detaliul care aproape întotdeauna îi exprimă starea interioară. De data aceasta, şi-a pus o fundă albastră, legată la stânga într-un fel de nod banal, care nu se aseamănă cu nimic, ci doar subliniază ideea de havuz adolescentin în care fusese concepută absolut bizar întreaga ei coafură.
Mâna în care ţinea ţigareta era ridicată mai sus decât ar fi fost suficient de demonstrativ. A tras în grabă un fum, pe care imediat a încercat să-l elimine dezinvolt, aşa cum ar face-o fumătorii experimentaţi, dar mi-am dat seama că trişează şi că ţigareta aprinsă pe care o ţinea stângaci între degetele lungi şi drepte era o bravadă caracteristică perioadei în care boala punea stăpânire pe ea. Nu a schiţat niciun gest de amabilitate. Simţeam cum mă petrece cu privirea, iar eu continuam să merg spre casă, copleşit de ipostaza acestei întâlniri cutremurător de neobişnuite.
În alte zile, este o femeie normală. Ne salutăm reciproc. Ea ştie cine sunt şi îmi zâmbeşte respectuos, iar eu, la rându-mi, îi răspund cu acelaşi zâmbet…
Însă, de cele mai dese ori, ea trece privindu-mă străin şi cu dispreţ, iar coafura stridentă pe care şi-o improvizează deasupra frunţii îngândurate mă face să-mi dau seama că este mai bine să ne prefacem că nu ne observăm unul pe altul.
…Mai târziu, am ieşit să cumpăr o pâine. La staţia de troleu de vizavi, o altă femeie – mai tânără, dar îmbrăcată prea călduros pentru temperatura de afară – gesticula şi vorbea cu strada pustie.
Ceva nu e drept şi nu e bine în lumea asta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
