Voi spune doar că, de la sine înţeles, momentul mult aşteptat al serii a fost rochia miresei. Care, recunosc, ne-a încântat pe toţi! Şi, pentru ca mirele să nu se simtă dezavantajat, a impresionat şi el prin ţinuta elegantă, conform ultimelor tendinţe. Ceea ce urmează de obicei în cadrul unor astfel de ceremonii e deja prea tradiţional – atât de tradiţional încât, până la urmă, devine plictisitor şi sâcâitor. Eu nicidecum nu pot înţelege de ce o viitoare familie este obligată să muncească din răsputeri peste hotare, cel puţin, o jumătate de an numai pentru a se asigura că vor face o nuntă ca la carte? Oare nu e suficient ceva simbolic, alături de cele mai apropiate persoane?
Vedem nunţi dintre cele mai „de vis”, unde pare că perfecţiunea începe cu ornamentul şerveţelului din faţă şi sfârşeşte cu maşini sclipind la soare – perfect şi el. Chiar dacă respectivele maşini nu se prea potrivesc cu şoselele noastre gârbovite de timp şi de greutăţi… Mă îndoiesc şi de necesitatea unui fotograf, însoţit de cameraman, care să te necăjească, uneori ore întregi, pentru ca în final să obţii un teanc de poze aproape identice, având o singură semnificaţie şi reflectând un singur eveniment… Se pare că ne-a infectat atât de tare ideea nunţilor cu fast încât, fără a mai ezita, scoatem din ecuaţie negocierile, compromisurile, pierderile masive de energie, timpul şi banii cheltuiţi deseori pe aiurea – toate elemente ce diminuează mica fericire a tinerilor care, de fapt, celebrează unirea pe veci a două inimi, două destine…
Rămâne de văzut cât timp mai continuăm să facem nunţi pompoase şi aglomerate, cu mese pline de bucate (ultima ne reuşeşte atât de perfect, încât chelnerii mai nu-ţi pun farfurii şi în poală), pentru că „aşa fac toţi”. Eu nu mai vreau nunţi cu vip-uri; cu rochii atât de sofisticate, încât nici la toaletă să nu poţi merge fără „echipaj”; cu pantofi atât de scumpi, încât să-ţi strivească degetele până la refuz; cu localuri de ultimă oră, cu nănaşi foarte bogaţi, cu scenarii atât de cunoscute – respectiv, banalizate; cu combinaţii inutile de cifre gen 10.10.2010 şi, de dorit, „fără rude de la ţară”. De ce să nu optăm, simplu, pentru un legământ sacru făcut într-un colţ frumos, ascuns de lume, care să fie doar al vostru pentru o zi, două? Chiar credeţi că e imposibil?!.
Angela Bâcu,
studentă la anul doi, Facultatea de Jurnalism, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
