Despre paşapoarte, achiziţii publice şi spaţiu aerian comun
În cadrul şedinţei s-a discutat despre iniţierea negocierilor cu Comisia Europeană în vederea semnării Acordului de aderare a RM la Spaţiul European Aviatic Comun, stadiul actual privind implementarea recomandărilor-cheie ale Comisiei Europene privind Zona de Comerţ Liber, Aprofundat şi Cuprinzător, dar şi etapa la care se află realizarea Programului naţional de implementare a Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Anatol Şalaru, a raportat că, în ceea ce priveşte Spaţiul European Aviatic Comun, în prezent se lucrează asupra componenţei echipei de negociatori ai RM. El a propus ca din echipă, cu funcţie consultativă, să facă parte reprezentanţi atât ai companiilor avia, cât şi ai societăţii civile. Valeriu Lazăr, ministrul Economiei, s-a referit la Zona de comerţ liber. Potrivit lui, acum se lucrează asupra celui de-al doilea raport de progres, care urmează a fi prezentat la 30 iulie.
În ceea ce priveşte Programul naţional de implementare a Planului de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, a subliniat că acesta se realizează în conformitate cu angajamentele asumate. „Ultima şedinţă a Grupului de lucru a avut loc la 22 iunie, atunci au fost stabiliţi şi paşii ce urmează a fi întreprinşi în continuare”, a spus Leancă. El a precizat că, în prezent, opt proiecte de lege se află la avizare la MAI, Ministerul Justiţiei, Serviciul Grăniceri şi CCCEC şi s-a decis ca acestea să fie prezentate Guvernului în două săptămâni, începând cu 22 iunie. De asemenea, cinci acte legislative, printre care Legea privind integrarea străinilor şi completarea şi modificarea Codului Penal, se află în proces de elaborare. Iurie Leancă s-a referit şi la desfăşurarea tenderului privind selectarea unei companii care să producă paşapoarte biometrice. Potrivit lui, din Comisia de selectare fac parte reprezentanţi ai MAEIE, MTIC şi ai Ministerului Finanţelor. Menţionăm că acest concurs a fost anunţat în luna aprilie. În total, au aplicat 21 de companii, iar în scurt timp Guvernul urmează să stabilească lista celor care vor participa la licitaţie.
Premierul Vlad Filat s-a arătat mulţumit de modul în care se desfăşoară dialogul cu UE, menţionând că termenele stabilite pentru realizarea obiectivelor asumate de Guvern sunt respectate. „Noi ne-am propus să realizăm în avans anumite acţiuni pentru a avea mai mult timp la faza de implementare. Vom continua să ne concentrăm eforturile asupra paşilor ce urmează a fi întreprinşi şi sunt convins că vom reuşi”, a precizat el. Referitor la achiziţiile publice, premierul a spus că în Legea privind achiziţiile publice este stipulat că Guvernul poate stabili aceleaşi condiţii şi pentru întreprinderile ce deţin monopol sau în activitatea cărora nu există concurenţă. Premierul a specificat că la următoarea şedinţă de Guvern vor fi identificate şi stabilite întreprinderile respective, astfel încât în viitor toate achiziţiile să fie trecute prin procesul de achiziţii publice.
Andreea Ştefan