Porecla a fost atribuită celui ce „n-avea dinţi şi de aceea mânca întotdeauna numai papară”. De la ceastă poreclă, în bulgară, sunt atestate numele Poparov (< Popara, cu sufixul patronimic -ov), Poparko (cu suf. diminutival -ko). Numele Poparcea (cu suf. diminutival-dezmierdător -cea, atestat în limbile slave şi foarte productiv în limba ucraineană în sec. al XV-lea, de unde a pătruns şi în limba română) putea fi format şi în limba română cu suf. -cea de la un Popara sau Poparko. I. Iordan a inclus numele Poparcea în Dicţionar al numelor de familie româneşti alături de numele româneşti Papară şi Papareţ (cu suf. -eţ). În documentele basarabene este atestat o singură dată, la 1803: Un Ioniţă Poparce ot Păşcani, care ar fi stăpânit o parte din moşia Hânceşti. Numele româneşti sunt atestate în documentele moldoveneşti: Migol Papara (~ Papară), ginerile lui Radul din Hârlău, la 1521 şi Mihul Papareţ, tatăl lui Dragoman Papareţ din Jugastru, ţin. Putna, la 1555. În documentele basarabene (documentele Orheiului): Papară, martor la vânzarea unei familii de ţigani, la 1639, şi Păpară, căruia i s-a făcut parte din moşia Sămăşcani, la 1724.
Azi, în republică, cu numele Poparcea sunt înscrise 293 de persoane.
Numele Papară, Păpară nu sunt înregistrate, nu s-au păstrat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
