Istorie

Din culisele Istoriei: DESTIN ROMÂNESC…

Răsărită fulgerător pe firmamentul literaturii basarabene, Magda Isanos a fost remarcată nu numai de colegii de generaţie, care s-au grăbit s-o aibă în calitate de colaboratoare la revistele liceenilor din Chişinău, dar şi scriitorii consacraţi, în primul rând, Nicolae Costenco, redactorul-șef, au ţinut s-o aibă printre colaboratorii revistei Viaţa Basarabiei, fiindcă doar o singură apariţie în această publicaţie însemna deja o recunoaştere certă a valorii literare. Iar bibliografia Magdei Isanos atestă mai multe apariţii:

Ploaie. (1934 – nr.3); Rochia. (1935. – nr.11-12); Dorinţa. (1936 – nr.1); Grădinărie. (1936 – nr.1); Toamnă; Atavism. (1936 – nr.3-4).

Într-un fel, revista a legat-o pe Magda Isanos de istoria literaturii basarabene. Viaţa ei scurtă, opera nu prea voluminoasă este direct raportată la perioada chişinăuiană, la mediul care a format-o şi a lansat-o în literatură. Peste ani Pan Halippa, Nicolai Costenco şi-au făcut din acest debut al Magdei Isanos un titlu de glorie. Așa spre exemplu Pan Halippa îi scria lui Anton Crihan în America:
„12 Mai 1969.

Dragă Antoane,
Am primit scrisoarea Dumitale cu privire la nepotul meu şi la A. Boldur şi m-am executat pe loc. Adecă, i-am anunţat. Cât priveşte ziarul „America”, n-am cui scrie, căci la Institutul de studii istorice şi social-politice a P.C.R., unde eu am legături bune, mi s-a spus că acest ziar a încetat să mai apară. Căci dacă apărea, nu putea să nu ajungă şi la un abonat din România şi mai ales la Institut. De altfel, lucrul acesta mi l-o confirmat d. Paul Miron, un român din provincia noastră, care scoate la Freiburg o revistă „Prodromos”, foaie de gând şi apropiere creştină”, şi care a fost la mine de două ori şi mi-a vorbit amănunţit, cum a plecat el la vrâsta de 18 ani şi acuma este în Germania profesor. Într-un număr din această revistă, el a publicat un articol despre Magda Isanos, care provine din părinţi ardeleni mocani, s-a născut la Iaşi, dar şi-a făcut copilăria la Costiugenii noştri, a învăţat la Liceul Eparhial din Chişinău şi dreptul şi l-a făcut la Universitatea din Iaşi. Prin acest articol, în care P. Miron face o caracteristică foarte frumoasă şi dreaptă a creaţiunii poetice a Magdei Isanos, se dă o dovadă, că autorul ţine la provincia lui natală. De altfel P.M. mi-a cerut şi mie o colaborare şi eu i-am indicat să iee ce vrea din revista mea „Viaţa Basarabiei” tot ce vrea şi va găsi ce lua, că revista a apărut doar peste 12 ani şi prezintă un adevărat magazin de istorie, literatură şi în general cultură românească basarabeană şi generală.

Îţi scriu lucrul acesta pentru motivul, că m-am convins, că românii noştri basarabeni ar putea să folosească situaţia lor în streinătate pentru a face un serviciu bun cauzei noastre. M-am gândit, că dacă P. Miron face lucrul acesta în Germania, de ce nu l-ar face Anton Crihan în America, Leonida Porumbescu în Italia, Ionel I. Inculeţ în Canada, Djoni Stere în Franţa şi poate şi alţii cari mai sunt. Noi aici în ţară nu trebuie să facem nimic, ca să nu creăm dificultăţi conducerii statului, pentru că Moscova este foarte bănuitoare şi severă unde poate. Dar în ţările libere, ai noştri ar putea să facă fără să ţie samă de bizdicurile sovietice. De ce tace A.C. din America?” (Dintr-o scrisoare către Anton Crihan).

Regretăm mult că această poetă foarte interesantă, foarte sensibilă este puţin cunoscută de contemporanii noştri, pe când biografia ei rămâne şi mai puţin cunoscută:

Isanos Magda (17.IV.1916, Iaşi – 14.XI.1944, Bucureşti), poetă.

Studii: Şcoala Eparhială din Chişinău și la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi unde se înscrie în 1934.
A debutat în revista Licurici (1932) a Liceului de băieți „B.P. Hasdeu” cu poeziile: Primăvara și Aș vrea un basm. A colaborat la periodicele: Însemnări ieşene, Jurnalul literar, Iaşul, Viaţa Românească ş.a.

Opera: Poezii (Iași,1943); postum s-au publicat: Cântarea munţilor (București,1945); Focurile (dramă în patru acte, în colaborare cu E. Camilar, 1945); Ţara luminii (București,1946); Poezii (culegere şi prezentare de C. Baltazar, București,1947); Minunata istorie a lui Nastratin Hogea (în colaborare cu E. Camilar, 1945) ş.a.

Despre primele ei apariții publice scrie într-un medalion memorialistic actorul și prozatorul Dominte Timonu:

„Cu Magda Isanos am fost colegi de cenaclu.
Ședințele cenaclului aveau loc în fiecare sâmbătă seara în sala de festivități a primăriei și începeau de obicei cu un referat, în care se ridica o problemă mai spinoasă, ca despre stil, valoarea artistică a unei opere, sau chiar despre însăși noțiunea de artă.
După momentul acesta, zis uneori și „încălzire”, citeau din lucrările lor câțiva membri ai cenaclului, bineînțeles, proză și poezie.
Când discuțiile luau sfârșit, o parte din membrii cenaclului, de fapt cei mai mulți, treceau vizavi de primărie, la cârciumioara lui Zelțer, pentru așa-zisa împăcare.

…Nu-i mai puțin adevărat că la aceste ședințe ale cenaclului, cât și în paginile „Itinerar”-ului își făceau apariția sporadic Gala Galaction, care preda la facultatea de teologie din orașul în care plouă de trei ori pe săptămână, D. Iov, Ion Buzdugan, actorul și prozatorul Gh. V. Madan, N. Dunăreanu, astăzi decanul de vârstă al Uniunii Scriitorilor din România, și încă mulți alții.

…Magda Isanos însă, căci despre ea vroiam să vorbesc în aceste rânduri, n-a mers „vizavi, cu banda”, și, dacă o aveai în față, te puteai convinge de aceasta cu multă, foarte multă ușurință.

Magda Isanos, fiica unui medic, cam smolițică, cu ochii mari și vii, tăcută, rece, distantă, părea de o gravă seriozitate.
Cei câțiva tineri de vârsta ei nu-i prea dădeau târcoale, așa cum se întâmplă de obicei de când e lumea lume, tocmai pentru răceala pe care o afișa.

Pe vremea aceea încă nu se relevase ca poetă și nici nu promitea, cel puțin. Era abia la început de drum, iar puținul ce publicase, prin revistele locale, n-o impuneau ca poetă”.

Aceste rânduri scrise de Dominte Timonu pun accentul pe un vechi adevăr. În literatură, ierarhiile sunt o chestiune de moment, ca fluturii ce trăiesc frumos o singură zi.

Trec doar câțiva ani și el constată în același medalion:

„La capătul unui drum spinos și greu, biruința strălucește din plin, vie și încununată cu lauri.
Dacă Magda Isanos a izbutit să se înalțe până la măiestria literară unde se găsește astăzi, loc bine definit în lirica românească, desigur că meritul îi aparține ei în primul rând. Fără îndoială, că o contribuție au constituit-o și discuțiile purtate pe vremea aceea în cadrul cenaclului de atunci, cât și a paginilor revistelor literare, și mai ales a „Itinerarului” de sub direcția lui Iorgu Tudor.

Despre directorul „Itinerarului”, Iorgu Tudor, aș fi vrut să adaug că nu s-a impus prin lucrările lui literare, dar a fost un animator atât de pătimaș, încât „Itinerarul” vedea lumina tiparului sacrificând câte ceva din bucata lui zilnică de pâine.” (Dominte Timonu „Scara din umbră și lumină” – Chișinău, 2008, pag.196-198).

Amănunte despre poetă, scrie mai târziu preotul și scriitorul Alexandru Bardieru în revista Clopotul din Botoşani: „Cunoştinţa mea cu Magda Isanos, îşi are geneza într-un fapt literar. Amândoi învăţam în acelaşi oraş, eram în aceeaşi clasă, dar la şcoli cu profil diferit. Cum demonul scrisului mă încerca de pe atunci, Societatea Culturală a şcolii mă însărcinase cu redactarea unei reviste, intitulată Limba noastră. Magda Isanos conducea şi ea o revistă intitulată modest Ghiocei. Aşadar, din scris ne cunoaştem. La o perioadă de numai zece ani tereştri, eleva de care mă despărţeam atunci, avea să urce coordonatele Parnasului, mai vertiginos decât mă aşteptam. Avea să treacă prin frumuseţile acestei vieţi, atingând toate treptele: de la eminenta studentă, la dârza apărătoare a celor obidiţi, de la devotata soţie, la duioasa mamă, şi de la conştienta cetăţeancă, la înflăcărata stegară a „veacului cel mare”. Poeta se impune în lumea literelor, şi este apreciată elogios de critică. Dar, – suferindă şi mai ales conştientă că aripa morţii fâlfâie în preajma sa, se îndârjeşte mai aprig. Scrie cu febrilitate. Abia apucase să vadă şi să salute triumful „anului unu”, bucuria i se frânge fulgerător, şi pentru totdeauna în trista zi de 14 noiembrie 1944”.

Viața ei privată a fost la fel foarte zbuciumată. După o căsătorie de scurtă durată , divorțează și abia în 1939 la 31 martie se căsătorește cu Eusebiu Camilar, scriitor și viitor academician. Din această căsătorie a rezultat un singur copil. Elisabeta, născută în 1943, la Iași. În 1944 s-au stabilit cu traiul la București, fiindcă Iașul era prea aproape de linia frontului. Tot acolo sosise și familia ei refugiată a doua oară din Basarabia. În noaptea de 5 spre 6 iunie 1944, în timpul unui bombardament efectuat de aviația sovietică a fost distrusă casa de la Iași, unde au ars manuscrisele și biblioteca. A fost o lovitură cruntă și irecuperabilă. Inima poetei n-a rezistat și s-a oprit din mersul ei pe 17 noiembrie, la București, în casa de pe str. Popa Nan 49…

Magda Isanos scria într-o poezie amintind de-un epitaf:
Ca niște pași, ca aripi muiate-n lumină
trec amintirile peste sufletul meu,
și fermecată de zborul acesta, senină,
asemenea zărilor, toamna, sunt eu.
(Ca niște pași…)

La spitalul psihiatric din Costiujeni mai sunt încă mormintele buneilor Isanos, care au fost medici la acest spital.
Iar la București, la Cimitirul Bellu sunt mormintele familiei Isanos…


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.