CSI / RusiaInternaționalRăzboiUcraina

Distrugerea barajului de la Kahovka: Regatul Unit se declară prudent și așteaptă ”toate elementele de informaţii disponibile”

Regatul Unit s-a arătat prudent în legătură cu distrugerea barajului hidrocentralei Kahovka din sudul Ucrainei şi a transmis miercuri,7 iunie, prin vocea ministrului său al afacerilor externe, că aşteaptă ”toate elementele (de informaţii) disponibile”, după ce denunţase cu o zi înainte o ”crimă de război”, informează Agerpres.

”Nu ne vom exprima atâta vreme cât nu vom dispune de toate elementele (de informaţii) disponibile. Prin urmare, vom păcătui prin faptul că vom fi excesiv de precauţi în legătură cu” ceea ce s-a întâmplat la barajul Kahovka, a declarat James Cleverly într-un interviu acordat AFP în marja unei reuniuni a Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), la Paris.

De asemenea, marţi, 6 iunie, Cleverly a vorbit despre ”acte odioase” ce echivalează cu o ”crimă de război”, cu privire la distrugerea în aceeaşi zi a acestui baraj de pe fluviul Nipru, într-o zonă aflată sub controlul rus, distrugere care generează temeri privind o catastrofă umanitară şi ecologică.

Menționăm că Ucraina şi Rusia se acuză reciproc de distrugerea barajului.

Preşedintele Volodimir Zelenski a acuzat chiar de marţi Rusia că a minat barajul şi l-a aruncat în aer, barând de facto drumul spre o contraofensivă în această parte din sudul Ucrainei. Omologul său rus Vladimir Putin a afirmat la rândul său, la o zi după distrugerea barajului, că este vorba de ”un act barbar” care trebuie imputat Kievului.

Pe imagini prin satelit distribuite de Maxar Technologies se putea vedea foarte clar amploarea inundaţiei în zone situate pe malurile fluviului, de unde populaţia continua să fie evacuată de autorităţile ucrainene şi de forţele de ocupaţie ruse.

Miercuri, la Paris, James Cleverly a declarat de asemenea că Londra nu se va lăsa intimidată de ”fanfaronadele” Rusiei privind livrările de arme occidentale către Ucraina.

”Am decis în consecinţă că retorica de escaladare sau fanfaronadele lui Vladimir Putin sau ale Kremlinului nu ne vor descuraja să facem ceea ce este corect”, a declarat pentru AFP ministrul britanic.

”Pe măsură ce ucrainenii se apropie de succes şi (sunt) mai aproape de victorie, trebuie să ne aşteptăm la şi mai multe zgomote stridente şi, cel mai adesea, venind dinspre Kremlin”, a subliniat acesta.

Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov a declarat recent că Occidentul ”se joacă cu focul” acceptând să furnizeze Ucrainei avioane de vânătoare de fabricaţie americană F-16.

Regatul Unit a fost în avangarda aliaţilor Ucrainei, decizând rapid să furnizeze acestei ţări rachete antitanc, tancuri moderne şi, mai recent, rachete Storm Shadow cu rază de acţiune lungă.

Reacţionând la acuzaţiile privind lovituri ucrainene asupra teritoriului rus, inclusiv în regiunea de frontieră Belgorod, Cleverly a insistat asupra faptului că ucrainenii ”au dreptul la legitimă apărare”.

”Noi ajutăm. Noi dăm echipamente şi, desigur, în calitate de prieten pe scena internaţională, noi le dăm opiniile noastre asupra celui mai bun mod de a asigura această autoapărare. Însă, în final, trupele lor sunt cele în conflict”, a continuat el.

James Cleverly s-a aflat în capitala franceză pentru a prezida o reuniune ministerială a OCDE, organism economic multilateral ce reuneşte ţări democrate.

Una dintre priorităţile acestei reuniuni este de a pregăti Ukraine Recovery Conference ce se va desfăşura pe 21-22 iunie la Londra şi în cadrul căreia aliaţii Ucrainei vor discuta despre reconstrucţie şi mijloacele de a încuraja sectorul privat să participe la această reconstrucţie.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *