DNA cere Parlamentului de la București încuviinţarea arestării unui alt deputat, pentru luare de mită

DNA estimează că firma respectivă a obţinut foloase necuvenite de 2,5 milioane de lei, acesta fiind şi suma cu care ar fi fost prejudiciat CJ Braşov.
Procurorii spun că Ion Ochi "a pretins omului de afaceri că materialele necesare (agregate minerale) să fie achiziţionate de la firma pe care o administra în fapt, lucru care s-a şi întâmplat ulterior. Mai mult, plăţile către această firma, totalizând 490.000 lei, au fost făcute doar după ce societatea inculpatului Nica Cristian Dorin a primit banii de la CJ Braşov."
Comunicatul DNA
În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al D.N.A. a transmis procurorului general al P.I.C.C.J cererea şi referatul întocmit de procurori, în vederea sesizării ministrului Justiţiei pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi a arestării preventive a deputatului OCHI ION, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov la dată faptelor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: – luare de mită, – abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
Cererea procurorilor anticorupţie are în vedere faptul că, potrivit ordonanţelor prin care s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspect şi punerea în mişcare a acţiunii penale, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În a două jumătate a anului 2011, fără respectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice, inculpatul Ochi Ion, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, a convenit cu inculpatul Nica Cristian Dorin că firma acestuia din urmă, să execute lucrări de reparaţii ale unui drum judeţean, D.J. 112D, între localităţile Prejmer şi Lunca Calnicului. Prin această, a urmărit obţinerea de foloase materiale necuvenite, precum şi de capital electoral pentru alegerile parlamentare care urmau să se desfăşoare în toamna anului 2012 (alegeri în urmă cărora a şi devenit deputat).
Aceste lucrări au fost efectuate în proporţie de aproximativ 60% în perioada noiembrie-decembrie 2011, fără să existe vreo cerere din partea CJ Braşov, fără a există vreun contract, fără specificaţii tehnice şi fără supraveghere din partea unui diriginte de şantier. Lucrările au fost executate necorespunzător, nu au fost finalizate, iar în prezent drumul judeţean respectiv se află într-o stare comparabilă cu cea de dinaintea reabilitării, fiind necesare, potrivit estimărilor, aceleaşi reparaţii.
Pentru a crea o aparenţă de legalitate şi pentru a putea justifică decontarea şi plata lucrărilor, firma inculpatului Nica Cristian Dorin a participat la o procedura formală de achiziţie publică, context în care, la instigarea inculpatului Ochi Ion, comisia de evaluare a ofertelor a declarat câştigătoare societatea omului de afaceri cu un punctaj maxim, deşi oferta depusă nu a fost în realitate analizată.
Mai mult, pentru a-i asigura folosul, inculpatul Ochi Ion i-a determinat pe ceilalţi participanţi care au contestat procedura licitaţiei să-şi retragă contestaţiile formulate. Comisia de evaluare a ofertelor, din care au făcut parte şi inculpaţii Costea Viorel şi Blaga Nicolae, a fost constituită la dată de 12 ianuarie 2012, printr-o dispoziţie a preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov. În acest sens, la dată de 2 aprilie 2012, inculpatul Ochi Ion, în baza împuternicirii emise de preşedintele CJ Braşov, a semnat un contract pentru executarea unor lucrări deja efectuate.
Ulterior, la dată de 26 aprilie 2012, firma inculpatului Nica Cristian Dorin a depus un centralizator de lucrări pe luna aprilie 2012 şi situaţia de şantier aferentă aceleaşi luni, prin care se atestă şi se solicită decontarea unor lucrări în valoare de 2.507.444, 30 lei, ceea ce reprezenta peste 60% din valoarea totală a contractului. Pe parcursul anului 2012, pentru a evita plata unor penalităţi de către firma omului de afaceri, în baza unor adrese trimise de primarul localităţii Prejmer, inculpatul Şerban Todorica Constantin, la solicitarea inculpatului Ochi Ion şi pe baza unor referate întocmite de inculpatul Costea Viorel, contractul a fost prelungit succesiv prin 4 acte adiţionale, ultima dată la 28.09.2012, prelungindu-se fără termen. Până la acea dată, lucrările respective nu au fost finalizate şi nici recepţionate, suferind deteriorări semnificative din cauza modului necorespunzător de efectuare a lucrărilor.
În schimbul atribuirii contractului respectiv, inculpatul Ochi Ion a pretins omului de afaceri că materialele necesare (agregate minerale) să fie achiziţionate de la firma pe care o administra în fapt, lucru care s-a şi întâmplat ulterior. Mai mult, plăţile către această firma, totalizând 490.000 lei, au fost făcute doar după ce societatea inculpatului Nica Cristian Dorin a primit banii de la CJ Braşov. Prin acest mecanism, firma beneficiara a contractului de lucrări publice a obţinut un folos necuvenit în valoare de 2.507.444, 30 lei, suma care reprezintă totodată prejudiciu pentru CJ Braşov.
Facem precizarea că faţă de inculpaţii BLAGA NICOLAE, director al Serviciului de Administrare Drumuri din cadrul CJ Braşov, la dată faptei şi COSTEA VIOREL, şef al Direcţiei de Administrare Drumuri din cadrul CJ Braşov, la dată faptei, procurorii anticorupţie au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioada de 60 de zile, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. De asemenea, faţă de inculpatul NICA CRISTIAN DORIN, director al unei societăţi comerciale, a fost dispus control judiciar pe o perioada de 60 de zile, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată şi dare de mită. Faţă de ŞERBAN TODORICA CONSTANTIN, primar al localităţii Prejmer, jud. Braşov, a fost luată măsură controlului judiciar pe o perioada de 60 de zile, cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedura penală.
Cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul de procedura penală. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedura penală, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
sursa: mediafax.ro/hotnews.ro