Politică

Dodon a semnat proiectul de lege prin care se anulează obligarea cetăţenilor de a rambursa miliardele furate din sectorul bancar

Potrivit unui comunicat emis de Serviciul de Presă al Președinției Republicii Moldova, a stăzi, preşedintele a convocat o şedinţă de lucru pe marginea situaţiei din sectorul financiar-bancar. În cadrul şedinţei, Preşedintele a menţionat inadmisibilitatea transpunerii pe „umerii” cetăţenilor a fondurilor deturnate din sectorul bancar.

Elena Gorelova, consilierul prezidenţial pe probleme economice, a explicat că  răscumpărarea obligaţiilor de stat din contul surselor bugetare va însemna o povară grea pentru buget pentru următorii 25 de ani şi va costa cetăţenii de la 600 milioane pînă la un miliard de lei anual. „Or, aceşti bani vor fi obţinuţi, cel mai probabil, prin reducerea cheltuielilor sociale, a subvențiilor pentru sectorul agrar, prin reducerea investiţiilor în economie”, se arată în comunicat

În acest context, Igor Dodon, a semnat o iniţiativă legislativă, care prevede anularea proiectului de lege în acest sens, adoptat anterior de către Parlament şi Guvern.

S-a anunțat că președintele va organiza consultări pentru identificarea soluţiei optime, care va asigura stabilitatea bugetului și sistemului bancar.

TIMPUL.MD

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *