Politică

Dodon l-a invitat pe Lukaşenko în R. Moldova

Șeful statului moldovenesc a remarcat dezvoltarea consecventă a dialogului interstatal între Moldova şi Belarus la nivel de conducere și a apreciat înalt cooperarea constructivă şi atenţia ce o acordă conducerea Belarusului dezvoltării relaţiilor bilaterale. „Noi, cei din Moldova, preţuim relaţiile tradiţionale cu Belarus şi suntem dispuşi să menţinem pe viitor caracterul lor stabil şi eficient”, a subliniat Igor Dodon.

Președintele Moldovei și-a exprimat disponibilitatea pentru valorificarea potenţialului existent în domeniul colaborării comercial-economice şi asigurarea unei traiectorii de creştere stabilă a comerțului bilateral, precum și recunoştinţă pentru interesul faţă de mărfurile producătorilor agricoli moldoveni, menționând că Moldova mizează pe continuarea politicii autorităţilor belaruse privind accesul produselor moldoveneşti pe piaţa lor internă, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei.

În alt context, Igor Dodon a salutat consolidarea cooperării interregionale, în special dintre Autonomia Găgăuză şi regiunea Moghiliov din Belarus, în acest sens fiind preconizată semnarea unor documente de cooperare la nivel de administraţii raionale din Moldova şi Belarus.

Oficialii au fost unanimi în opinia că în relaţiile dintre Republica Moldova şi Republica Belarus a fost deschisă o nouă filă, exprimându-și convingerea că raporturile dintre cele două ţări vor cunoaşte o dezvoltare progresivă.

Autor: trm.md 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *