Dodon şi dodonismul

Vlăstar crescut pe trunchiul găunos şi mincinos al comunismului, Dodon este şi el un mincinos. Ce iese din pisică şoareci mănâncă, iar ce iese din Voronin minciuni spune… Dodon nu operează cu argumente, ci cu minciuni. Iată doar câteva dintre ele. Prima. Dodon afirmă că l-aş fi făcut „cu ou şi cu oţet pe un Nicolae Dabija, apoi l-aş fi prezentat pe acesta ca model de „patriot român”. Fals! Cu dl Nicolae Dabija am polemizat o singură dată, într-un articol, dar niciodată nu l-am „prezentat ca model de patriot român”, deşi este şi apreciez sincer acest lucru. A doua. Dodon afirmă că „ani de zile am făcut sluj în faţa lui Iurie Roşca”. Fals! Ani de zile, lucrând cot la cot cu Iu. Roşca, am servit aceleaşi idealuri. Nu pe Roşca l-am „slujit”, ci o idee. O idee care a fost susţinută de zeci şi sute de mii de moldoveni şi care mai apoi, din păcate, a fost trădată. Nu de mine… A treia. Dodon afirmă că eu aş „lovi câineşte în Marian Lupu”. Fals. Minciună. În câteva editoriale m-am referit critic la unele afirmaţii ale lui Lupu, lucru firesc, dar nu am „lovit câineşte”. Dacă şi „loveşte câineşte” cineva în Lupu, apoi acesta se numeşte Voronin, şeful lui Dodon. A patra. Dodon afirmă că eu, chipurile, „îmi fac precaut loc în umbra lui Marian Lupu”. Fals. Minciună. Eu nu mă simt confortabil sub umbra nimănui. Am propria umbră. A cincea. Dodon afirmă că eu ba „mătur înaintea paşilor lui Vlad Filat, ba îl rănesc din spate cu ascuţişul peniţei”. Fals. Minciună. L-am văzut aseară la televizor pe Vlad Filat şi n-am observat să fie însângerat şi bandajat în urma rănilor provocate de peniţa mea cea ascuţită. În ceea ce priveşte „măturatul înaintea paşilor lui Filat”… Toată presa independentă şi de bună-credinţă, neafectată de microbul comunist, „a măturat” înaintea echipei PLDM şi Dodon ştie de ce. A şasea. Dodon afirmă că eu aş „încerca să-l îngrop de viu pe Filat”. Fals. Minciună. Da, când mi s-a părut că dl Filat nu procedează corect, i-am dedicat şi rânduri critice, dar am făcut-o cu tact şi cu amărăciune, anume pentru a-l feri să se apropie de groapa politică. Cu adevărat încearcă să-l îngroape de viu presa comunistă şi propaganda lui Voronin, şeful lui Dodon.

Aceste minciuni fac parte din categoria celor „inocente”, peste care trec cu multă înţelegere şi clemenţă. Există însă acolo şi minciuni pentru care comunistul Ig. Dodon va trebui să răspundă în instanţă. Acuzaţiile despre aceea că aş fi, chipurile, „ienicerul Bucureştiului”, că România mi-ar fi „administrat nişte injecţii financiare consistente” şi că m-ar fi „purtat pe ici-colea” trebuie probate. Pentru că acestea nu mai sunt „judecăţi de valoare”, ci calomnii murdare. De asemenea, trebuie probate calomniile despre aceea că aş fi „ridicat contra bani şi favoruri sabia românismului deasupra capetelor moldovenilor”, că am „mancurtizat şi am românizat pătimitul nostru popor”, că aş fi scris undeva că „Moldova nu există ca ţară, iar tot ce ţine de termenul „moldovenesc” e o invenţie stalinistă”.

Se vede că textul semnat de Dodon e scris de un om lipsit de educaţie, cultură, bun-simţ şi simţul limbii române. Numai un asemenea om ar putea numi actul genezei şi creării divine a omului drept „plodirea omenirii”. Aceasta, pe de o parte. Pe de alta, Dodon, urând patologic românismul şi fiind împătimit de valorile moldovenismului, acceptă să semneze un text redactat în limba română. De ce Dodon acceptă ortografia românească, dar nu cea moldovenească, elaborată încă la Tiraspol? De ce scrie româneşte câIneşte, dar nu moldoveneşte câneşte, de ce „românizeaza” limba noastră cea „moldovenească” cu românisme de genul handicap, autoconsideră, demiurg, a contrazice, justiţie, suprem, boltă craniană, a aprecia, a adula, impertinenţă, a clama, reflexe furibunde ş.a.? De ce nu l-aţi rugat pe Vasile Stati să vi le traducă în „limba moldovenească”? De ce nu rămâne la „dicţionarul” „român-moldovenesc” al confratelui lui de idei Stati sau la „dicţionarele moldoveneşti” de la Tiraspol, în care acidul uric se numea acreală chişătnică? De ce nu vă asumaţi această „limbă”, fiindcă aceasta e adevărata „limbă moldovenească”!? De ce vă folosiţi ca nişte paraziţi nesimţiţi de truda de sute de ani a generaţii întregi de cărturari care au „turnat în formă nouă limba veche şi înţeleaptă” şi, în acelaşi timp, ca nişte farisei cârniţi nasul într-o parte că, chipurile, pute… a românism? Cu adevărat urât pute moldovenismul vostru stalinist, care naşte monştri de tipul lui Dodon. „Patriotismul” lor „moldovenesc” duhneşte a xenofobie şi ură cu accente rasiale. Să te naşti într-o cultură şi civilizaţie românească (pentru că tot ce e moldovenesc e profund românesc) şi să-ţi faci în ea un ţarc ideologic din care să fluturi din pumni împotriva României – iată un mare handicap uman, dar şi un mare păcat.
Autorul textului semnat de Dodon se arată nemulţumit de faptul că eu, „clamând „moldovenismul”, „statalismul” şi „patriotismul” din „articolele” lui Dodon, le numesc „dodonisme”. Da, recunosc, aşa am denumit eu unele idei din „articolele” pe care le semnează Dodon. Ar fi cazul să se bucure dacă numele lui a dat un derivat, precum numele Lenin a dat leninism, Mao – maoism, Bodiul – bodiulism…

Care e cel mai mare handicap al subsemnatului în opinia autorului textului semnat de Dodon? „Cel mai mare handicap al lui Tănase „este că lucrează împotriva propriului său popor şi stat, împotriva poporului şi statului moldovenesc”. Bună strâmbă i-a băgat autorul textului celui care a semnat textul! Bietul Dodon, nici nu şi-a dat seama ce a semnat! Prietenii mei ştiu de ce. Şi detractorii mei, de asemenea.
Într-o singură chestiune îi dau dreptate lui Dodon. „Pentru fundamentalistul Tănase nici comunismul, nici moldovenismul nu au dreptul la existenţă”, scrie el. Cu o precizare, totuşi: nu au dreptul la existenţă comunismul şi moldovenismul în variantă comunistă, dodonistă. Comunismul, ca doctrină nealterată de bolşevici, are dreptul la existenţă. La fel şi moldovenismul, ca parte a românismului.

Înrolându-se de bună voie în „coloana a cincea” a Moscovei şi urând cu pasiune bolşevică valorile românismului, moldoveanul Dodon, etnic român din Republica Moldova, nici nu realizează că el, de fapt, urăşte şi ceea ce e moldovenesc. Fiindcă moldovenismul nu este ceva opus românismului, ci chiar românismul însuşi; românismul şi moldovenismul sunt cei „doi brazi dintr-o tulpină” despre care vorbea moldoveanul român Vasile Alecsandri. A nu înţelege acest adevăr nu denotă doar un simplu handicap; e ceva cu mult mai grav pe care eu, cu mintea mea cea proastă, negăsind alt termen pentru acest fenomen, l-am denumit simplu: dodonism. Pentru că, parafrazând o cunoscută poezie a lui Marin Sorescu (îl rog pe autorul articolului să-i explice lui Dodon cine-i Marin Sorescu), dacă fenomenul lepădării de neam, înfrăţirea cu călăii spirituali ai neamului tău, nesimţirea, manipularea poporului, demagogia, politicianismul, diletantismul agresiv, incultura, carierismul ş.a.m.d. trebuiau să poarte un nume, acest nume nu putea fi altul decât dodonism, adică un fel de acreală chişătnică ideologică în varianta moldovenească a comuniştilor lui Voronin. Atât. În rest, Dumnezeu şi Judecătoria Buiucani să ne judece. Dixi.