Doi agenți INSP, prinși luând mită. I-ar fi promis unui șofer pentru 3.000 de lei să nu-l cerceteze pentru șofat în stare de ebrietate
Doi agenți de patrulare din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică ar fi cerut mită de la un șofer pentru a nu documenta un pretins caz de conducere a automobilului în stare de ebrietate.
Astfel, potrivit denunțătorului, acum câteva zile, acesta a fost stopat de către doi polițiști de patrulare care în urma verificării alcoolemiei au constatat că șoferul s-ar fi aflat la volan în stare de ebrietate. Pentru a nu înregistra cazul, polițiștii i-ar fi cerut acestuia 3000 de lei, tarsnmite Echipa.md.
Ulterior, unul dintre polițiști i-ar fi sugerat denunțătorului să transmită banii prin intermediul unui angajat al unei stații PECO din Bălți. Denunțătorul a căzut de acord, însă, între timp a anunțat și ofițerii anticorupție despre cele întâmplate. Astfel, cei 3.000 de lei ceruți au fost transmiși sub controlul CNA.
La fața locului, a fost reținut pentru 72 de ore unul dintre polițiști, celălalt fiind cercetat în stare de libertate. Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală pe caz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!