Externe

Donald Trump vrea să reintroducă simularea înecului pentru interogarea suspecţilor de terorism

Trump a declanşat o nouă controversă, după ce a promovat duminică, într-un interviu pentru postul ABC News, folosirea simulării înecului în interogarea "suspecţilor de terorism".

CIA a folosit simularea înecului pentru a interoga cel puţin trei persoane arestate în legătură cu atacurile teroriste din Statele Unite de la 11 septembrie 2001.

Această practică a fost interzisă de către preşedintele Barack Obama când a venit la putere, în 2009.

"Aş aduce-o înapoi", a declarat candidatul la învestitura republicană în vederea scrutinului prezidenţial din noiembrie 2016. "Eu cred că simularea înecului este nimic în comparaţie cu ceea ce ne fac ei nouă, ceea ce i-au făcut lui James Foley, când i-au tăiat capul", a spus Trump.

"E cu totul altceva şi aş aduce, absolut, înapoi interogarea şi interogarea în forţă", a subliniat el.

Comentarii controversate

Trump şi-a atras o adevărată furtună de critici după ce a cerut un registru naţional pentru musulmani.

El nu şi-a retractat cuvintele în interviul de duminică şi a spus că vrea o bază de date cu refugiaţii sirieni care intră pe teritoriul Statelor Unite, ca măsură de protecţie faţă de "cel mai mare cal troian din toate timpurile".

El a mai declarat că nu vrea să închidă moschei. "Nu vreau să închid moschei. Vreau să supraveghez moschei", a subliniat Trump.

În pofida comentariilor controversate pe care le face, popularitatea sa în rândul alegătorilor nu scade.

Potrivit ultimului sondaj Washington Post/ABC News, Trump se clasează în fruntea contracandidaţilor republicani, cu 32% din intenţiile de vot, şi este urmat de chirurgul pensionar Ben Carson.

Aproximativ 47% dintre republicani consideră că magnatul în domeniul imobiliar este cel mai capabil în gestionarea economiei americane, ameninţării teroriste şi imigraţiei.

sursa: mediafax.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *